Alertă de difterie la granița cu România! 10 lucruri importante despre o boală care poate provoca moartea
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Doctorul Tudor Ciuhodaru a lansat un apel de ultimă oră către populație, pe care o îndeamnă să rămână vigilentă, având în vedere cazurile de difterie la granița de nord a României, confirmate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, informează Antena 3. Ultimele cazuri din țara noastră au fost înregistrate acum 40 de ani. Medicul oferă câteva informații importante despre această boală foarte gravă, care poate fi mortală.
Cuprins:
Difteria este o boală foarte gravă, specifică doar omului și care poate fi letală, arată medicul Tudor Ciuhodaru. Doctorul a scris într-o postare ”10 lucruri esențiale despre difterie. Ce este, cum se transmite și cum o prevenim”.
Ministerul Afacerilor Externe a avertizat pe 9 noiembrie că în regiuni din Ucraina, aflate la granița cu țara noastră, s-au înregistrat mai multe cazuri de difterie.
Liliana Grădinariu, șefa DSPJ Suceava, a spus că acoperirea vaccinală pentru această boală este suboptimală, astfel încât doctorii trebuie să acorde o atenție deosebită acestor cazuri.
Difteria - cum se transmite și cât de periculoasă e
Informațiile transmise de medicul Tudor Ciuhodaru despre difterie
- 1. Boală acută infecţioasă și contagioasă (specifică doar omului (antroponoză) caracterizată clinic prin inflamaţie fibrinoasă la poarta de intrare, intoxicaţie şi complicaţii cardiovasculare, neurologice şi renale și printr-o evoluție deosebit de severă (potențial letală!!!).
- 2. Produsă de către bacilii difterici toxigeni- Corynebacterium diphteriae- un bacil polimorf aerob, Gram (+) (bacilul Loeffler).
- 3. Bacilul este rezistent în mediul extern, la uscare și temperaturi scăzute. Poate rezista până la două săptămâni pe obiectele contaminate, 6-20 de zile în apă sau lapte, 3-5 luni în solul uscat și chiar 5-6 luni în membranele difterice uscate la temperatura camerei.
- 4. Poate fi distrus prin fierbere timp de 1 minut și este sensibil la ultraviolete, apă oxigentată, alcool sau dezinfectante pe bază de clor.
- 5. Sursa de infecție este reprezentată de om- contagios chiar înainte de debutul clinic (în perioada de incubație de 2-7 zile), bolnav (contagios pe toată durata bolii, chiar din prima zi!!!), convalescenți (până la 3 luni). Antibioticele reduc perioada de contagiozitate. Purtătorii aparent sănătoşi (faringieni, nazali) (1-5% din populaţie); sunt de obicei persoane cu infecţii ale căilor respiratorii superioare.
- 6. Se transmite pe multiple căi-aeriană (cea mai frecventă)- prin picături de salivă, secreții nazofaringiene infectate, particule de praf contaminat sau prin contact cu persoanele infectate (!!! la mâini) și obiecte (!!! jucării, veselă) sau alimente contaminate (excepțional). Indicele de contagiozitate variază în jurul valorii de 20%;
- 7. Receptivitatea la infecţie este maximă între 2 şi 5 ani şi scade treptat până la vârsta adolescenţei (ca urmare a vaccinării sau ca o consecinţă a infecţiei naturale); copiii sub 6 luni, născuţi din mame imune, nu se îmbolnavesc. Difteria nu lasă imunitate de durată.
- 8. Factorii favorizanți: colectivitățile de copii, aglomerația din încăperi, deficiențele imunologice, temperaturile scăzute și migrația.
- 9. Ajuns la poarta de intrare (reprezentată de mucoasele faringoamigdaliană (96-98%), laringiană (l-2%), nazală (0,5%) și doar excepţional conjunctivală, genitală, pielea lezată, sau urechea) bacilul se multiplică şi determină fenomene locale (edem şi false membrane) și eliberează o toxină care difuzează în organism și acţionează atât local, cât şi sistemic.
a) local: coagularea exsudatului dens fibrinopurulent produce o pseudomembrană caracteristică-de culoare alb-gălbuie spre brună, alcătuită din 3 straturi: stratul I cu detritusuri celulare, stratul II cu fibrină şi stratul III format din leucocite, bacili difterici şi celule moarte; este foarte aderentă de ţesuturile subjacente.
b) sistemic: toxina absorbită poate produce miocardită, nevrită şi necroză focală în diferite organe, incluzând rinichii, ficatul şi glandele suprarenale.
- 10. Incubaţia durează 2-6 zile. Tabloul clinic este dependent de localizarea şi intensitatea procesului difteric.
Difteria - forme clinice
Formele clinice în difterie (în funcție de localizare): difteria faringoamigdaliană (angina difterică, orofaringiană) – 86-90%; difteria laringiană (crupul difteric); difteria nazală; alte localizări (difteria tegumentară, conjunctivală, otică, genitală).
a)Angina difterică (faringita):
• debut treptat cu febră moderată care creşte gradat, astenie intensă, anorexie şi dureri faringiene cu roşeaţă de nuanţă închisă și exudat opalin care se transformă rapid în false membrane alb-sidefii foarte consistente;
• faza de stare: falsele membrane se extind rapid (ore!) și cuprind tot faringele, sunt foarte aderente (smulse cu penseta lasă o ulceraţie sângerândă cu refacerea membranelor în 24 ore).
b) Difteria laringiană
Difteria laringiană (crup difteric- 20-30 % din cazurile de difterie, fiind mai frecventă la copiii mici cu rezistenţă scăzută): poate fi primară, ca manifestare izolată a difteriei sau secundară, prin extinderea procesului de la nivel faringian; Se manifestă clinic ca o laringită obstruantă. Debut cu febră, disfonie, tuse aspră, spastică, stridor, tiraj, dispnee, accese de sufocare, uneori afonie. Examenul obiectiv evidenţiază false membrane pe mucoasa epiglotei, glotei şi a coardelor vocale, care sunt inflamate.
Procesul difteric se poate extinde de la laringe la întreg arborele traheobronşic, realizând traheo-bronşită difterică, cu caracter obstructiv şi eliminarea de false membrane, sub formă de mulaj bronşic.
c) Rinita difterică
c) Rinita difterică: este foarte contagioasă şi se caracterizează prin catar(secreții nazale), obstrucţie nazală, adenopatie submaxilară monolaterală, uneori epistaxis, false membrane, secreţie sero-sanguinolentă- poate eroda narina.
Diagnosticul difteriei se bazează pe:
1. anchetă epidemiologică (contact cu copii sau adulți care tușesc persistent);
2. tablou clinic (simptomatologie) și anamneză (lipsa vaccinării la copiii care au trecut de vârsta respectivă);
3. date paraclinice.
Orice angină cu depuneri pe amigdale va necesita examinări bacteriologice pentru difterie. Izolarea bacilului confirmă diagnosticul dar rezultatul negativ bacteriologic sau depistarea bacililor difterici atoxigeni nu permit infirmarea difteriei. (Ultimul poate fi indus de o stare de portaj de bacili atoxigeni la un bolnav cu difterie).
Cum prevenim difteria:
1. Educația pentru sănătate este esențială (reguli minimale de igienă și comportament- proiectul meu de lege este în parlament) + dezinfecția riguroasă în colectivitățile școlare.
2. Imunizare - o schemă de vaccinare completă presupunând administrarea a cinci doze de vaccin la vârstele de 2, 4, 11 luni şi 6, 14 ani. (îmbunătăţirea acoperirii vaccinale prin vaccinarea restanţierilor, copii şi adolescenţi, nevaccinaţi sau vaccinaţi incomplet.
3. La adulții imunizați conform programului, se vor administra rapeluri de vaccin dT (împotriva difteriei și tetanosului), la intervale de 10 ani.
4. La gravide, se va administra o doză de vaccin dT în a 8-a lună de sarcină.
5. În focarele de difterie se vor imuniza contacții, copiii şi adulţii; prioritar cei care au atins vârsta de imunizare şi care nu au anticorpi în titre de protecţie (0,03-0,06 UI/ml).
6. Examen bacteriologic pentru toți copiii înainte de a fi înscriși în grădinițe.
7. Prezentarea rapidă la medic – pentru diagnosticarea corectă a tuturor cazurilor de angină cu simptomatologie sugestivă, inclusiv prin investigaţii de laborator.
8. Examinarea clinică și bacteriologică a tuturor contacților din focarele de difterie.
9. Chimioprofilaxia difteriei la toți contacții apropiați.
10. Spitalizarea de urgență și seroterapia tuturor formelor severe.
Când a devenit cunoscută difteria?
Difteria este cunoscută omenirii de la începutul erei noastre, însă a fost descrisă pentru prima dată în secolul XVI de către spanioli.
Descrierea s-a bazat pe observațiile făcute de către medici, deoarece difteria era larg răspândită în acel moment.
Boala a fost numită inițial „garotillo” – ștreangul sugrumatului, caracteristic fiind fenomenul de asfixie și decesul bolnavului.
Bretoneau a descris detaliat în anul 1815 clinica bolii. Pentru prima dată el a folosit termenul „difterit” din grec. diphtheron înseamnă membrană.
Termenul a fost înlocuit de către Trousseau în 1846 în „difterie”, utilizat până în prezent pentru desemnarea acestei boli infecțioase.
Serul antidifteric a fost obținut de către Behring, în 1890, atunci fiind tratat și primul bolnav de difterie.
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
