Din culisele discuțiilor ruso-ucrainene de la Istanbul. Oamenii lui Putin au amenințat, nu au negociat: „Am luptat 21 de ani cu Suedia”. Condiția pusă pentru un armistițiu

 2 comentarii
Delegația rusă la negocierile de la Istanbul, cu Vladimir Medinski (al treilea din dreapta) în frunte Foto: Profimedia

Șeful delegației ruse trimise la Istanbul, Vladimir Medinski, a amenințat Ucraina că regimul de la Moscova este pregătit pentru un război fără sfârșit și că va ocupa alte două regiuni pe lângă cele patru pe care le-a pretins integral pentru a accepta un armistițiu, dezvăluie un editorialist al publicației The Economist.

Moscova vrea integral cinci regiuni ucrainene

Jurnalistul Oliver Carroll, specializat în afaceri externe, a publicat pe contul său de X informații obținute de la „surse de încredere”.

Potrivit jurnalistului, Medinski a declarat în fața delegației ucrainene: „Nu vrem război, dar suntem gata să luptăm un an, doi, trei, indiferent cât va dura. Am luptat 21 de ani cu Suedia. Cât timp sunteți gata să luptați?”.

„Poate că cineva care stă la această masă își va pierde mai mulți dintre cei dragi. Rusia este gata să lupte pentru totdeauna”, a insistat el, presând delegația ucraineană să accepte cedarea regiunilor Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie, pe lângă Crimeea.

Amenințări în privința altor două regiuni

Kremlinul insistă să ia aceste regiuni în razele lor administrative, deși armata rusă le ocupă parțial, cu excepția Crimeei. Partea ucraineană a anunțat mai devreme că Rusia a făcut noi cereri teritoriale „inacceptabile”, dar nu le-a menționat.

„Și asta nu e tot. (...) Moscova a mai amenințat că va ocupa alte două regiuni: Harkov și Sumî”, dezvăluie Oliver Carroll.

Omul lui Putin este „mulțumit” pentru că a amânat negocierile de pace

Vladimir Medinski s-a declarat „mulțumit” de discuțiile de la Istanbul și a susținut că Moscova ia în calcul o întrevedere între liderul rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la cererea Kievului. Surse ucrainene afirmă însă că Putin și-a trimis oamenii la Istanbul doar pentru „spectacol” și pentru a amâna încetarea focului. Atât Moscova, cât și Kievul au confirmat un schimb de câte 1.000 de prizonieri de război - singurul progres -, cât și continuarea discuțiilor.

Volodimir Zelenski spune că a fost ratată o șansă de pace

Aflat vineri la Tirana pentru summitul Comunității Politice Europene, Volodimir Zelenski și-a exprimat regretul din cauza ratării unei șanse de pace, transmite agenția de presă DPA, preluată de Agerpres.

„Săptămâna aceasta, am avut cu adevărat o șansă de a avansa în direcția încheierii războiului, dacă lui Putin nu i-ar fi fost frică să vină în Turcia” la negocieri, a scris Zelenski pe contul său de X.

Liderii europeni au discutat din nou la telefon cu Donald Trump

Șeful statului ucrainean s-a întâlnit în capitala Albaniei cu principalii săi aliați europeni, președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, premierul britanic Keir Starmer și cel polonez Donald Tusk, iar, după terminarea rundei de negocieri de la Istanbul, ei au avut împreună o discuție telefonică cu președintele american Donald Trump, precizează DPA.

„Ucraina este pregătită să întreprindă pașii cei mai rapizi posibil pentru o pace reală și este important ca lumea să mențină o poziție puternică împotriva Rusiei. Poziția noastră, dacă rușii resping un armistițiu complet și necondiționat și încetarea crimelor, este că sancțiuni dure trebuie să urmeze”, a transmis Zelenski în urma discuției cu Trump și cu liderii europeni.

Donald Tusk acuză Rusia că „a rupt de facto negocierile”

La rândul său, președintele Macron a declarat că este „inacceptabil ca, pentru a doua oară, președintele Putin să nu răspundă cererilor formulate de americani și sprijinite de Ucraina și Europa” privind încetarea focului, în timp ce premierul Tusk a acuzat Rusia că „a rupt de facto negocierile” prin refuzul acestui armistițiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    BufnitaDuminicala 17.05.2025, 05:51

    Ucrainenii nu pot face mare lucru chiar dacă și-au dat resursele naturale americanilor și rușii știu asta foarte bine și de aceea se comportă în acest fel.

    • Avatar comentarii

      VolodimirZelenski 17.05.2025, 20:28

      Minti. Rusii nu opresc razboiul pentru a-l tine pe Vladimir Vladimirovici presedinte. Altfel, Haga in cheama.

  • Avatar comentarii

    dinamo_forever_77 17.05.2025, 18:02

    :)))))) Pai bai descultilor........voi ati luptat 21 de ani, cu o tara multtttt mai mica si ca populatie si ca teritoriu, si nu ati reusit mai nimic. Ca atare, amenintarile voastre nu au substanta. Pe UCRAINIENI ii sustin o lume intreaga. Si cu bani si cu echipament. IMPOSIBIL sa castigati acest razboi. IMPOSIBIL!!!!

ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea” Marii Britanii: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
18:18
Accident tragic în Polonia, unde un tren de pasageri și o betonieră au intrat în coliziune. Cel puțin un mort și mai mulți răniți
17:59
Peste 500.000.000 de găini au trăit în cuști, în UE, după ce Comisia Europeană a promis că le interzice. Care este situația în România
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală