Andrei Pleşu începe editorialul „O sminteală” din Adevărul cu un sfat pe care i l-ar da, „amicalmente”, lui Mihai Gâdea: „să-şi amintească de el însuşi, în versiunea de la începutul anilor 2000”
„L-am întâlnit, cândva, pe dl Mihai Gâdea, pe vremea când începuse o emisiune de interviuri la Realitatea TV. Mă invitase foarte politicos la un dialog şi lucrurile s-au desfăşurat civilizat. La plecare, dl Gâdea a avut chiar gentileţea să mă ducă acasă cu maşina proprie, aşa încât, pe drum, am putut schimba, în continuare, câteva gânduri„, scrie Andrei Pleşu, care îşi aminteşte cum, la acea vreme, Gâdea se gândea să încerce o carieră diplomatică.
Anii au trecut, iar Mihai Gâdea a ales alt drum. Despre care Andrei Pleşu scrie: „Devenit moderator şi, din câte aud, director, dl Gâdea a pierdut legătura cu sine însuşi. În limbaj teologic (dl Gâdea este, ca formaţie, teolog adventist) se poate spune că s-a smintit. Adică a fost ameţit sufleteşte de aburii şefiei, de câştigul convenabil, de prestigiul vedetei de televiziune şi de o conştiinţă de sine abuzivă, care, tot în limbaj teologic, se numeşte „slavă deşartă”. […] L-am văzut pe dl Gâdea în ipostaze amuţitoare: strigând nărăvaş la partenerii săi de dialog, calificându-i de „mahalagioaice”, întrebându-i dacă nu sunt beţi ş.a.m.d. […] Asemenea ieşiri nu sunt scutite de un anumit nimb comic: dl Gâdea e, structural, mai curând lipsit de temperament. Or, când o fire flască se înfurie, efectul e ridicol: îi scapă vocea, gesticulează spasmodic, vorbeşte stâlcit. Nu stă bine unei naturi de răţuşcă să-şi ia aere de cocoş. La bază, dl Gâdea e mai curând inexpresiv: „frumuşel” într-un mod abstract, dotat cu un surâs făinos, el are, adesea, portretul standardizat al unei măşti japoneze.„
Citeşti aici în întregime editorialul lui Andrei Pleşu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/27/4b5eafad8371c421344c1f04f411796c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/21/28c1aab103acefd50a08c400fe5de326.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/21/d4462fd7e5491d7b41c619f86a02393f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/20/75bc8864ec44e0c1469b294bc6dd1ffe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/20/12af80e64063f9a2c56630b36fa4a327.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/21/de53459351de6d4fef5503310adfaebb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/21/119fd1b8df65b9bc5a0ed6eea7bfc7f4.jpg)
Comentează