Evenimentele pilot au inclus premiile Brit Awards, concerte şi petreceri în Liverpool, dar şi finala Cupei Angliei şi o semifinală pe stadionul Wembley.
Primele date arată că numai 15 persoane au fost infectate din miile de participanţi.
Programul de cercetare care s-a desfăşurat în lunile aprilie şi mai a constat în nouă evenimente diferite cu mulţimi live şi concerte.
Toate cele 58.000 de persoane au trebuit să aibă un test Covid atât înainte, cât şi după evenimentul la care au participat.
Datele sunt preliminare, pentru că încă mai sunt aşteptate rezultatele de la alte evenimente pilot.
Chiar şi în cazul petrecerilor organizate în spaţii închise, rezultatele arată că transmiterea coronavirusului poate fi redusă semnificativ atunci când sunt introduşi factori precum screening-ul şi ventilaţia îmbunătăţită.
Aceste date oferă speranţă că divertisementul la scară largă va putea fi reluat după 21 iunie, care este şi data de relaxare a măsurilor propusă de guvernul britanic.
Premierul Boris Johnson urmează să primească un raport cu recomandări în zilele următoare.
Și în România, au avut loc 4 evenimente-pilot în weekendul 14-16 mai, cu o capacitate de 70%, și cu prezența doar a persoanelor vaccinate. Cele patru spectacole s-au desfășurat la Opera Națională București, la Teatrul Național București din București și Opera Națională Română Cluj-Napoca.