În perioada pandemiei, doar patru din zece români (39%) reușesc să facă economii, în condițiile în care înainte de criză aproape șapte din zece (68%) reușeau să pună bani deoparte într-o lună obișnuită, arată un studiu IRES realizat în decembrie 2020, potrivit News.ro.
Studiul, comandat de Asociația Română a Băncilor (ARB), arată că bărbații și persoanele care locuiesc în mediul urban reușesc în mai mare măsură să economisească în timpul pandemiei.
„Dacă ar dispune de o sumă mare de bani şi ar dori să economisească, 28% dintre români i-ar investi în educaţia proprie sau a membrilor familiei, 23% dintre respondenţi ar depune banii la bancă, 16% ar avea iniţiative antreprenoriale şi 10% ar cumpăra valută, restul fiind utilizaţi în diverse scopuri. Doar 9% dintre respondenţi ar ţine banii la saltea”, se arată în cercetarea IRES.
Pentru constituirea unui depozit bancar, trei sferturi dintre clienți (78%) preferă interacțiunea directă cu funcționarul bancar, în timp ce doar 14% doresc o interacțiune online.
Sondajul de opinie a fost realizat pe un eșantion de 1.479 de respondenți, cu o marjă de eroare de 2,8%.
În luna noiembrie, totalul depozitelor se ridica la 410 miliarde de lei, două treimi din economii fiind în lei, iar restul în valută. Cea mai mare parte a depozitelor sunt pe termene scurte, de până la un an, iar majoritatea lor (61,4%) sunt făcute de către populație.