Dobânzile la care se împrumută statul au crescut la 7,69% în ziua venirii agenției de rating Standard&Poor’s în România

Comentează
O persoană care ține în mână bancnote în lei

Dobânzile la titlurile de stat pe zece ani ale României au urcat joi la 7,69%, în creștere cu 0,25 de puncte procentuale față de nivelul de 7,44% de miercuri, în contextul majorării dobânzilor pe toată planeta.

Creșterea a survenit exact în ziua în care experții agenției de rating Standard&Poor’s au sosit în România pentru evaluarea finanțelor publice ale țării noastre. Aceasta ar urma să fie gata la începutul lunii viitoare.

Reamintim, România se află fără guvern plin de aproape cinci luni, iar miercuri leul a ajuns la un record istoric negativ comparativ cu euro.

Bloomberg a scris săptămâna trecută că România are deja dobânzi de junk, fără să fie retrogradată oficial, acestea fiind cele mai mari din Uniunea Europeană.

În ultima lună, dobânzile României au crescut cu 0,75 de puncte procentuale, potrivit platformei TradingEconomics.com.

Dobânzile la care se împrumută România

România și-a păstrat statutul de țară recomandată investițiilor în această vară din partea agențiilor Moody’s și Fitch.

Avertisment de la Fitch

Agenția Fitch a avertizat deja săptămâna trecută că România va fi retrogradată dacă criza politică nu se va încheia și nu va avea un Guvern care să prezinte un plan fiscal credibil.

România își propune în acest an scăderea deficitului la 6,2%, dar anul viitor trebuie să scadă mai departe la 5%, iar în timp trebuie să ajungem la 3%, cât este limita maximă prevăzută în tratatele europene asumate de România.

JPMorgan a avertizat în privința unui guvern PSD

De asemenea, banca americană JPMorgan - cea mai mare din lume și unul dintre creditorii internaționali ai României - a avertizat explicit în data de 4 septembrie împotriva unui guvern minoritar PSD, care ar crește cheltuielile pe final de an.

Aceasta a avertizat în privința majorării deficitului, a creșterii sumelor pe care țara noastră le are de plătit pentru dobânzi, dar și în privința scăderii taxelor, pe care o serie de politicieni încep să le promită.

Context global greu

Pe lângă problemele specifice României legate de deficitul bugetar și criza politică, există și un fenomen al creșterii dobânzilor în întreaga lume, cauzat de inflația mare, care, la rândul ei, are drept cauză majorarea prețului petrolului.

În Statele Unite dobânzile la împrumuturile statului au depășit 5%, în vreme ce în Japonia au depășit 3% pentru prima oară în 30 de ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Generalul Lucian Pahonțu. Sursa foto: Agerpres
Analiză
20:21
„Doctorul în securitate” Lucian Pahonțu contraatacă în instanță. Șeful SPP susține că nici măcar judecătorii nu-i pot desființa teza de doctorat
ceață
19:22
Ploi, ceață și minime de 0 grade: ANM anunță cum va fi vremea în ultimul weekend din septembrie și primele zile din octombrie
MONDEN
Gabriela Prisăcariu
17:42
Cum a apărut Gabriela Prisăcariu pe o plajă din Grecia. Reacția lui Dani Oțil din Malta: „Cine vă pozează, doamnă?”
Dan Negru prezintă emisiunea „The Floor” | Foto: Kanal D
17:03
Dan Negru, anunț oficial despre emisiunea lui de la Kanal D. Ce se întâmplă cu „The Floor” din luna octombrie 2026: „Asta face”
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
20:18
Sorin Grindeanu susține că este „extrem de pregătit” pentru alegerile anticipate, care s-ar putea desfășura în februarie
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:44
Siegfried Mureşan a anunțat când va fi gata programul de guvernare în forma finală și ce urmează până la votul din Parlament
Ultimele știri
21:53
Casa Albă sfidează ordinul instanței și nu le redă accesul jurnaliștilor cărora le-a interzis să mai participe la evenimente
21:51
Orașul antic scufundat din Turcia unde poți naviga deasupra ruinelor și unde cresc singurii trandafiri negri din lume
21:11
Kaufland deschide drogherie cu produse virale, inclusiv de la K-Beauty, celebrele cosmetice coreene
20:49
Siegfried Mureşan susține că nu a călcat niciodată în birourile SRI sau SIE: „Prietenii noştri din PSD au făcut ceva pe la SRI”
TRENDING
23 sept.
Fenomenul „SKI”: Tot mai mulți pensionari aleg să își cheltuie banii în vacanțe în loc să le lase moștenire copiilor
09:13
O țară din Europa testează un nou indicator rutier pe autostrăzi și drumuri expres. Ce înseamnă semnul D-51a
09:48
Tragerile loto din 24 septembrie 2026. Report de peste 1,81 milioane de euro la Loto 6 din 49
10:31
Japonezii au desfăcut un BYD Atto 3 și au aflat cum reușesc chinezii să vândă mașini electrice mai ieftine
horoscopul zilei de astăzi 25 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 25 septembrie 2026. Taurii au multe pe cap, sunt puși pe treabă, dar astăzi va fi mai greu să îi mobilizeze pe cei din jur
Mamele care se machiaza cand nasc. Ce spun Lili Sandu si Larisa Iordache
21:00
„Mi-aș pune unghii lungi roșii și ruj roșu, să stau ca o prințesă!”. Se machiază sau nu o viitoare mămică, când se duce să nască? Ce spun Lili Sandu, Larisa Iordache și medicii dermatologi
O femeie cu părul închis la culoare strâns într-un coc stă întinsă pe o masă de masaj O persoană stă în spatele ei și îi face masaj
20:15
World Spa Awards 2026: unde se află cele mai bune spa-uri și stațiuni de relaxare din lume. Italia domină clasamentul mondial
18:07
Trenul a întrecut autocarul în preferințele turiștilor europeni pentru prima dată în ultimii zece ani. Cum arată topul celor mai moderne și punctuale gări
Bine pentru tine cu Dr Gabriel Zanfir, despre ADHD-ul la adulți
17:14
Dr. Gabriel Zanfir la „Bine pentru tine” despre ADHD-ul la adulți: diagnosticul real din spatele miturilor din online
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Ministra mediului, Diana Buzoianu. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
18:36
Diana Buzoianu cere stare de alertă în București și Ilfov, în urma arderilor ilegale din Sintești
James Beacham la CERN
Interviu
17:00
James Beacham, fizician la CERN, desființează modelul Elon Musk: „SpaceX nu este o organizație științifică, e o corporație falsă inventată pentru a canaliza bani publici în mâini private”
Curtea de Apel București obligă Primăria Brașov să autorizeze retroactiv un hotel de 7 etaje construit ilegal în Poiana Brașov. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia
18:14
Decizie controversată la Curtea de Apel București: Primăria Brașov, obligată să autorizeze retroactiv un hotel de 7 etaje în Poiana Brașov
Unai Iparragirre
18:12
Cine e Unai Iparragirre, noul director de programe de la PRO TV. Va coordona și strategia de conținut pentru televiziune și VOYO
Nicu;or Dan
13:12
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?