Polițiștii de la Priseaca au observat că sediul a fost spart în dimineaţa zilei de 26 iunie. Potrivit polițiștilor, „în noaptea de 25/26 iunie, în intervalul orar 22.30 – 3.00, perioadă în care poliţiştii s-au aflat în desfăşurarea activităţilor specifice de serviciu, pe raza de competenţă, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracţie, în sediul Postului de Poliţie Priseaca, de unde ar fi sustras mai multe obiecte şi înscrisuri”.

„Menţionăm faptul că, la data de 25 iunie, ora 22.30, Postul de Poliţie a fost a închis şi asigurat inclusiv cu grilaje metalice, la plecarea agenţilor de poliţie în desfăşurarea atribuţiilor de serviciu”, arată sursa citată.

În urma cercetărilor, efectuate de o echipă operativă de investigaţii complexe, au fost identificat doi bărbaţi, cu vârstele de 27 şi 46 de ani, bănuiţi de săvârşirea faptei din noaptea de 25/26 iunie 2022. Cei doi bărbaţi bănuiţi în dosar au fost reţinuţi şi apoi prezentaţi Judecătoriei Slatina, instanţă care a dispus faţă de aceştia măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Cercetările în cauză sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, mai transmit polițiștii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.