Doi cardiologi de la Spitalul Județean Constanța sunt cercetați de procurorii DNA pentru favorizarea infractorului, după ce l-au internat pe preşedintele suspendat al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, care a acuzat probleme medicale în timp ce se afla în fața instanței.

Şefa Secţiei de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SJU) Constanţa, Raluca Parepa, şi medicul Marius Ţoringhibel au intrat în vizorul procurorii DNA. Aceștia l-au internat în spital, miercuri, pe Nicuşor Constantinescu, după ce acesta a acuzat probleme medicale în timp ce era la instanţă. Procurorii susţin că cei doi medici l-au ajutat pe fostul șef al județului ”să execute măsura arestului preventiv în condiţii mai blânde”, scrie News.ro.

Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pentru 60 de zile, faţă de cei doi medici. ”Nicuşor Constantinescu a fost internat în unitatea medicală respectivă, deşi era obligatorie internarea sa într-una din unităţile medicale ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu efectul sustragerii acestuia de la executarea, în mod legal, a măsurii arestării preventive dispuse de către instanţa competentă, pe durata internării în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa”, explică procurorii.

Potrivit acelorași surse, diagnosticul pus lui Constantinescu nu necesita internarea acestuia în unitatea medicala.

I s-a făcut rău în sala de judecată

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost internat, miercuri, la Secţia de cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), după ce a acuzat probleme de sănătate în timp ce se afla la Curtea de Apel, unde avea loc un nou termen în dosarul Centrului Militar Zonal.

Noul avocat al lui Constantinescu, Nicolae Mihălică, declara că şeful suspendat al CJ Constanţa a fost transportat cu o ambulanţă de la Curtea de Apel la Spitalul Judeţean de Urgenţă, iar medicii au decis să îl interneze în Secţia de cardiologie.

Nicuşor Constantinescu a fost adus, miercuri dimineaţă, cu o ambulanţă la Curtea de Apel Constanţa, unde avea loc un nou termen în dosarul Centrului Militar Zonal, în care a fost condamnat de instanţa de fond la închisoare pentru abuz în serviciu.

La un moment dat, procesul a fost întrerupt întrucât medicii au constatat că preşedintele suspendat al CJ Constanţa are tensiunea arterială mărită, astfel că i-a fost administrat un tratament. Ulterior, la revenirea în sală, medicii au recomandat ca el să fie dus la spital, iar şedinţa a fost suspendată, urmând să fie reluată joi.

Foto: News.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.