Incidentul a avut loc miercuri seara, pe faleza din Punta Prima, în apropiere de Torrevieja, Alicante. Doi turiști britanici au murit după ce au căzut de la înălțime, în timp ce încercau să facă un selfie
Un alt britanic se afla cu ei, însă nu a fost rănit. Acesta a fost transportat la spital, unde a fost tratat pentru șoc, potrivit Agerpres.
Cu privire la cei doi turiști britanici, un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe a transmis un mesaj de condoleanțe.
"Suntem alături de familiile celor doi britanici după moartea lor la Alicante şi în contact cu autorităţile spaniole", a precizat purtătorul de cuvânt.
Foto: Google Maps