Donald Trump, acuzat că „îşi bate joc” de catolici după ce a postat imaginea cu el ca papă: „Nu este nimic inteligent sau amuzant”

 1 comentariu
Imaginea în care Donald Trump se înfățișează ca papă, publicată și criticată în pagina de deschidere a ziarului italian La Repubblica Foto: Profimedia

Președintele american Donald Trump a fost acuzat că își bate joc de alegerea următorului papă, după ce a publicat pe reţelele sociale o imagine generată de inteligenţa artificială în care apare el însuşi ca papă, relatează The Guardian.

Imaginea, distribuită vineri seară pe Truth Social şi pe contul oficial X al Casei Albe, a ridicat sprâncenele la Vatican, care se află încă în perioada de nouă zile de doliu oficial după funeraliile Papei Francisc ținute pe 26 aprilie.

Imaginea, care îl înfăţişează pe Trump în haine albe, cu un crucifix din aur şi mitră, pălărie de episcop şi cu degetul arătător îndreptat spre cer, a apărut în timp ce cardinali din întreaga lume s-au adunat la Roma înaintea conclavului, procesul secret de alegere a unui nou șef al Bisericii Catolice, care numără 1,4 miliarde de credincioşi, şi la doar câteva zile după ce președintele american a glumit că i-ar „plăcea să fie papă”.

Fostul premier italian Matteo Renzi a declarat că imaginea este ruşinoasă. „Jigneşte credincioşii, insultă instituţiile şi arată că liderului lumii de dreapta îi place să facă pe clovnul”, a reacționat Renzi pe X.

În SUA, Conferinţa Catolică din statul New York, care reprezintă episcopii din acest stat, l-a acuzat pe Trump că insultă catolicii.

„Nu este nimic inteligent sau amuzant în această imagine, domnule preşedinte. Tocmai l-am înmormântat pe iubitul nostru Papă Francisc, iar cardinalii sunt pe cale să intre într-un conclav solemn pentru a alege un nou succesor al Sfântului Petru. Nu vă bateţi joc de noi”, a transmis Conferinţa Catolică din statul New York.

„Megalomanie patologică”, a titrat cotidianul italian de stânga La Repubblica.

Întrebată despre aceste critici, purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Karoline Leavitt, a răspuns evaziv, susținând doar că Trump „a fost un apărător ferm al catolicilor şi al libertăţii religioase”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Rahan5 04.05.2025, 20:33

    Gresit !. De la moartea evreului galilean Petru, primul papa, si care nu avea studii teologice si nu a fost Cardinal nicaieri, a ramas o traditie si apoi juridic transformata in Lege a Bisericii Catolice cum ca Papa (reprezentantul lui Dumnezeu pe Pamant in traditia Catolica) trebuie sa fie un barbat (aluzie ca barbatul Petru a ajuns Papa supravietuind prin vointa Lui Dumnezeu ca barbat: inchisoarea care se prabuseste si Petru poate sa fuga s.a.m.d.). _ Dar in acelasi timp ramane in vigoare zicala: ,,Ascunse sunt caile Domnului". Adica orice barbat de pe Pamant are dreptul sa fie ales Papa de catre Dumnezeu. Nici nu trebuie sa fie catolic !. Sa nu uitam ca Papa Petru nu a fost catolic !. Pentru ca notiunea asta atunci nici nu exista !._ Deci, nu poate fi influentata Vointa Lui Dumnezeu printr-o inventata conditie ca Papa sa fie ,,catolic" !._ Deci, in concluzie orice barbat de pe Pamant, care se declara crestin, are dreptul sa fie intre posibilii alesi de Dumnezeu sa fie Papa !.

ALTE ȘTIRI
Ion Marcu în fața fabricii de mobilă, îmbrăcat  într-o cămașă în carouri.
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
07:31
Tânărul care susține că l-a văzut pe Iisus povestește cum arată Raiul: „Să vedeți ce am mâncat”
07:16
România instalează 7 turbine eoliene uriașe de 7 MW, cu rotoare de 175 de metri care pot produce energie chiar și la vânt slab
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!