Donald Trump, acuzat de „complot” în vederea „trucării” alegerilor din 2016, în primul proces penal al unui fost președinte american: „Fraudă electorală, pur şi simplu”

Comentează
Arhiva foto

Donald Trump a urzit un „compot” pentru a „truca” alegerile prezidenţiale din 2016, l-au acuzat luni procurorii, în prima zi a dezbaterilor procesului istoric de la New York cu privire la plăţi în vederea muşmalizării unor fapte stânjenitoare, relatează AFP, citată de News.ro.

Trump, acuzat că a comis „fraudă electorală”

În primul act al procesului penal fără precedent al unui fost preşedinte al Statelor Unite, acuzarea a vrut să prezinte mizele dosarului în faţa juriului.

Donald Trump a „orchestrat un complot criminal pentru a falsifica alegerile prezidenţiale din 2016”, iar apoi „a minţit în documente contabile iar şi iar”, cu scopul de a-l „ascunde”, a acuzat unul dintre procurorii din Manhattan, Matthew Colangelo, sub privirile miliardarului şi a celor 12 juraţi care urmează să-i decidă soarta judiciară.

„Aceasta este fraudă electorală, pur şi simplu”, a insistat el. În același timp, acuzarea vrea să arate că acest caz merge mult mai departe.

Potrivit procurorilor, aceste presupuse falsuri au permis disimularea, sub acoperirea unor „cheltuieli judiciare”, plăţii de către fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, a sumei de 130.000 de dolari actriţei porno Stormy Daniels, în schimbul tăcerii asupra unei relaţii sexuale pe care a avut-o cu miliardarul republican.

„Erau miniciuni”, a afirmat avocatul lui Donald Trump, Michael Cohen, „nu era plătit pentru serviciile sale. Inculpatul era pe cale să le ramburseze”, a continuat procurorul.

„O zi tristă”

Candidatul republicanilor la preşedinţie în 2024 a sosit la tribunal un pic mai devreme, şi a denunţat, ca de obicei, „o vânătoare de vrăjitoare” şi o operaţiune politică coordonată de la Casa Albă.

„Aceasta este o zi foarte, foarte tristă pentru America”, a spus el înainte să intre în sala de audieri.

Acest dosar îl ameninţă pe Donald Trump cu o condamnare şi o posibilă pedeapsă cu închisoarea, cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, în care speră la o revanşă împotriva lui Joe Biden.

Donald Trump a dezminţit întotdeauna că a avut o relaţie cu Stormy Daniels, iar apărarea sa, care urma să ia cuvântul după procuror, consideră că aceste plăţi ţin de sfera privată.

Însă acuzarea intenţionează să dovedească că este vorba, din contră, despre manevre în vederea ascunderii unor informaţii alegătorilor, cu câteva zile înainte de votul şi victoria strânsă a republicanului împotriva lui Hillary Clinton.

Mai mulţi martori urmează să dezvăluie dedesubturile campaniei şi să povestească că alte acuzaţii jenante au fost muşamalizate cu ajutorul complicităţii unui tabloid american care avea să cumpere informaţiile pentru a nu le publica.

Stormy Daniels va fi audiată

Juraţii îi vor audia, între alţii, pe Stormy Daniels însăşi şi pe fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, devenit unul dintre cei mai mari inamici ai acestuia.

El este cel care a plătit-o pe actriţă, la cererea patronului său, dă el asigurări, cu banii săi, şi a fost condamnat de justiţie în acest dosar.

Apărarea intenţionează să bombardeze credibilitatea acestui martor, condamnat cu privire la faptul că a minţit în Congres.

Donald Trump denunţă un dosar gol și o persecuţie politică, multiplicându-şi invectivele la adresa judecătorului Juan Merchan şi a procurorului Alvin Bragg.

Procurorii i-au cerut judecătorului să-l sancţioneze cu privire la încălcarea interdicţiei de a ataca martori şi juraţi - o problemă care urmează să fie dezbătută marţi.

Prezenţa obligatorie a lui Donald Trump la audieri îl împiedică să-şi desfăşoare campania în mod normal, în timp ce rivalul său, Joe Biden, încearcă să marcheze puncte acţionând pe teren.

Sâmbătă, republicanul a fost nevoit să-şi anuleze un miting în North Carolina, din vremea vremii nefavorabile.

Mizele sunt cu atât mai importante cu cât acest proces ar putea să fie singurul care să se încheie înaintea alegerilor prezidenţiale dintre cele patru dosare penale care-l vizează pe Donald Trump.

El este acuzat în justiţia federală, la Washington, de „complot împotriva instituţiilor americane” cu privire la presupuse tentative ilegale de răstunare a rezultatului alegerilor din 2020.

?TRUMP: “These are all Biden trials. These are done as election interference, everyone knows it—This is a witch hunt.” pic.twitter.com/O8ngZ3q3Jt— Benny Johnson (@bennyjohnson) April 22, 2024 
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea” Marii Britanii: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
18:18
Accident tragic în Polonia, unde un tren de pasageri și o betonieră au intrat în coliziune. Cel puțin un mort și mai mulți răniți
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală