Conform presei olandeze, hackerul, care se numește Victor Gevers, a reușit să se logheze pe contul de Twitter al lui Donald Trump la data de 16 octombrie, după ce a ghicit parola președintelui SUA.
Atât Casa Albă, cât și Twitter au negat cu tărie informațiile potrivit cărora contul lui Donald Trump ar fi fost spart.
Gevers, în vârstă de 44 de ani, a anunțat public faptul că a reușit să acceseze contul de Twitter „@realDonaldTrump”, care aparține președintelui american. De asemenea, acesta a dezvăluit că parola folosită de Donald Trump era „maga2020!”, acronimul sloganului de campanie de la alegeri al acestuia: „Make America Great Again”.
Procurorii olandezi au confirmat că „hackerul a reușit să pătrundă în contul de Twitter al lui Trump” și au precizat că acesta a acționat ca un „hacker moral”, deci nu poate fi pus sub acuzare sau pedepsit, deși astfel de acțiuni reprezintă infracțiuni.
Investigația olandeză a fost realizată cu ajutorul echipei pentru infracțiuni cibernetice a poliției, numită Team High-tech Crime, iar hackerul și autoritățile americane au fost informați cu privire la rezultatele anchetei.
Cum a reacționat Secret Service
„Mă așteptam să fiu blocat după patru încercări eșuate. Sau cel puțin să mi se ceară să furnizez informații suplimentare”, a declarat, pentru ziarul olandez De Volkskrant, Gevers.
Acesta a mai spus că a încercat să alerteze autoritățile americane și că, în cele din urmă, a fost contactat de cei de la Secret Service, care i-au mulțumit pentru că i-a informat cu privire la posibila breșă de securitate.
Nu a fost prima dată când Gevers a avut acces la contul de Twitter al președintelui SUA. În 2016, el și alte două persoane au ghicit parola lui Trump, care la acea vreme era „yourefired” – sloganul reality show-ului The Apprentice.
Foto: Hepta
O persoană a plătit 80.000 de euro pentru a admira de aproape tabloul „Mona Lisa”
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/18/6c48d14023a972e3feb968ed1c5265ab.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/18/1c81a01d02f7b669cb335abc88ebbca1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/18/5f6aeb417c82f7c08f2ac25a9f08e2c8.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/18/23191ef24ed72cc4417ca9961aea9901.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/6/08/c6cfd95eb4f3d84168360108d3c07065.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/18/80ff8a4bbc216a36b5e2643b7cfe666b.jpg)