Donald Trump este „extrem de furios” și îl amenință pe Vladimir Putin după ce a propus o administrație externă în Ucraina: „Voi pune tarife pe tot petrolul care iese din Rusia”

 3 comentarii
Colaj cu Vladimir Putin (stânga) și Donald Trump (dreapta) Foto: Profimedia

Președintele Donald Trump a promis încheierea războiului din Ucraina în cursul campaniei electorale, ceea ce a dus la întâlniri între oficialii americani, ucraineni și ruși în primele luni de la revenirea sa la Casa Albă, relatează Le Figaro și Sky News.

Dornic să scape de sancțiuni, să iasă din izolare și să obțină un acord în Ucraina care i-ar putea întări și mai tare regimul în Rusia, liderul de la Kremlin Vladimir Putin a susținut că este este de acord cu inițiativa de pace a lui Donald Trump, dar s-a opus oricărui acord de armistițiu propus de Casa Albă.

Trump a refuzat mult timp să admită că Putin nu este sincer când vorbește despre pace, dar a recunoscut în cele din urmă că liderul rus „s-ar putea să tragă de timp” pentru a obține de la el condiții favorabile lui.

Confruntat cu refuzurile și condițiile lui Putin, Trump a declarat pentru NBC News că este „extrem de furios” și „enervat” pe liderul de la Kremlin. Potrivit lui Trump, declarațiile lui Putin „nu merg în direcția corectă”.

Prin urmare, cel de-al 47-lea președinte american a amenințat că va impune noi sancțiuni, mai exact împotriva tuturor exporturilor de petrol ale Rusiei.

„Dacă nu reușim să încheiem un acord pentru a pune capăt băii de sânge din Ucraina și dacă cred că este vina Rusiei - ceea ce poate nu este cazul - dar dacă cred că este vina Rusiei, voi impune sancțiuni secundare împotriva petrolului, împotriva întregului petrol care iese din Rusia”, a avertizat liderul republican de la Casa Albă.

Cu toate acestea, Trump a spus că s-ar putea ca supărarea să-i treacă dacă Putin va face ceea ce trebuie. Președintele american a anunțat în acest context ca va purta, în cursul viitoarei săptămâni, o nouă discuție la telefon cu liderul rus, care ar fi a treia între cei doi de la reinstalarea lui Trump la Casa Albă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Serban_radu. 31.03.2025, 03:02

    Pai nu era Putin partenerul mult visat a lui Trump.Unde e pacea pe care ne-o promitea Marele Trump?!?

  • Avatar comentarii

    DeDaia 31.03.2025, 11:21

    Stai ca se prinde și Trump ca Putin nu vrea pace. Intr-o luna înțelege și el asta.

  • Avatar comentarii

    CetateanIndignat 01.04.2025, 12:01

    Un simulant acest șTrump, cel mai bine se pricepe sa simuleze ca este un personaj sanatos psihic!!

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
13:33
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
Analiză
13:22
De ce este bântuită Europa de o „nostalgie a viitorului” și cum s-a schimbat radical atitudinea cetățenilor față de proiectul european. Studiu ecfr.eu
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală