Omul s-a supărat că omul legii îl amendase, a pus mâna pe telefon și a apelat numărul de urgență 112, unde a anunțat că vrea să-l omoare pe polițist.

La locul de unde efectuase apelul a fost trimis un echipaj de Poliție și unde al Jandarmeriei, care l-au găsit pe bărbat în stare avansată de ebrietate.

Individul a fost dus la Spitalul Județean din Vaslui, de unde a fost transferat la Secție de Psihiatrie.

Pe numele său, polițiștii au deschis un dosar penal.

„Un bărbat de 59 de ani, din Vaslui, a sunat la serviciul unic de urgenţă 112, ocazie cu care a sesizat faptul că a fost sancţionat de un poliţist din cadrul structurii Transporturi Feroviare şi că intenţionează să-l omoare pe acesta. La faţa locului s-au deplasat poliţişti şi un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi. Bărbatul a fost găsit la domiciliu, în stare de ebrietate. A ameninţat din nou că îl va omorî pe poliţistul care l-a amendat, deşi a recunoscut că nu-l cunoaşte pe acesta. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean Vaslui, iar medicii au decis să-l transfere la Secţia de Psihiatrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, potrivit Agerpres.

Citește și:

Consiliul Superior al Magistraturii susține că e supus unei „campanii mediatice de discreditare și decredibilizare”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.