Mergi direct la conținut »
FOTO&VIDEO/ Liviu Dragnea a dat mici la sediul PSD. Bărbatul care a pierdut pariul a adus naveta de bere și a lansat o nouă provocare
Politică Libertatea > Ştiri > Politică > FOTO&VIDEO/ Liviu Dragnea a dat mici la sediul PSD. Bărbatul care a pierdut pariul a adus naveta de bere și a lansat o nouă provocare

FOTO&VIDEO/ Liviu Dragnea a dat mici la sediul PSD. Bărbatul care a pierdut pariul a adus naveta de bere și a lansat o nouă provocare

Dragnea a dat mici la sediul PSD, unde a venit și Bogdan Lungu, internautul care a pierdut pariul cu liderul social-democrat și a adus o nevetă de bere.

De Valentina Postelnicu,

Liviu Dragnea a servit presei mici de la ferma din Salcia a fiului său, pe care a spus că i-a gătit la un restaurant din zonă. La sediul PSD a venit și Bogdan Lungu, internautul care a pierdut pariul cu liderul social-democrat și care a venit cu o navetă de bere. Lungu, în vârstă de 40 de ani, de profesie taximetrist în Galați, nu a vrut să mănânce micii oferiți de liderul PSD.

Bărbatul a spus că și-a anulat o vacanță, pentru a veni luni la sediul PSD, spunând că nu putea rata ocazia de a se întâlni cu Liviu Dragnea. El a spus că nu va vota cu Dragnea și că nu își va schimba opinia, însă i-a lansat liderului PSD o nouă provocare. Astfel, Bogdan Lungu a pus un nou pariu cu Liviu Dragnea, tot pe o navetă de bere, și a spus că liderul PSD nu va reuși, până în anul 2020, să termine 150 de kilometri de autostradă pe care să îi dea în folosință.

„După ce că mă ceartă Iohannis, mă mai cerți și tu”, i-a răspuns Liviu Dragnea.

La sediul PSD s-a strâns și un grup de circa protestatari. Unul dintre aceștia, care susține că este revoluționar, a fost ridicat de polițiști.

Un alt protestatar a fost săltat de oamenii legii după ce a smuls drapelul României de la poarta sediului PSD.

Dragnea a câștigat pariul cu un internaut care l-a pus de demonstreze că el își postează mesajele pe Facebook. Liderul PSD a fost provocat să demonstreze că el este cel care scrie mesajele pe pagina de socializare.

Breaking News. Guvernul PNL privatizează programele naționale de sănătate! Prețul sănătății va fi și mai mare pentru pacienții cu venituri mici
Recomandări

Breaking News. Guvernul PNL privatizează programele naționale de sănătate! Prețul sănătății va fi și mai mare pentru pacienții cu venituri mici

În replică, liderul PSD a postat o fotografie cu el la volan. Fotografia a fost făcută de iubita sa, Irina Tănase care îl și ajuta să răspundă la comentarii. Internautul a recunoscut că a pierdut pariul și că vine cu o navetă de bere, iar Dragnea a promis, la rândul lui, că va da micii, la sediul central al PSD din Aleea Kiseleff.

Imediat, pe Facebook a apărut și un anunț pentru un miting, luni, intitulată ”Grătar la Dragnea”. ”Grătar. Dragnea dă micii. A zis ca să ne tinem de cuvânt și sa mergem. Locatia: Sediul PSD de pe Kiseleff. Ora: 17:00. Ziua: Luni 7 Mai. Firea se ocupă de salată și transport după, pt cine bea. Dăncila o sa ne cânte!, se arată în prezentarea protestului.

Peste 2.000 de persoane bifaseră că merg la această acțiune, și peste 7.000 erau interesate de eveniment.

Dragnea a transmis, însă, că nu îi va primi la sediul central. “Acel domn care a pus pariu pe o navetă cu bere că eu nu sunt la volan – căruia i-am livrat selfie – l-am întrebat ce facem cu naveta cu bere, omul a spus că îşi ţine promisiunea, eu am spus că, fiind o gazdă bună, aduc micii şi vă spun că aduc mici din Teleorman. Vă aştept să veniţi acolo şi sper să mâncaţi cu mine măcar un mic sau două persoane la un mic, dacă nu aveţi curaj unul întreg, şi să bem o bere. Şi cu alcool, şi fără alcool”, a spus liderul PSD.

Deces neobișnuit din cauza coronavirusului. Cazul straniu al pacientului Li stârnește marea îngrijorare a medicilor
Recomandări

Deces neobișnuit din cauza coronavirusului. Cazul straniu al pacientului Li stârnește marea îngrijorare a medicilor

Dragnea a ținut să le transmită celor peste 2.000 de persoane care au bifat că vor să vină la sediul PSD, lunea viitoare, că nu îi va primi și că nu vor intra în sediu.

“Nu, pentru că nu cu ei am discutat. Eu n-am făcut rămăşag cu ei. Mai era o doamnă care ar fi vrut să vină şi  a zis că bea doar limonadă. Aşa, de unde să am eu atâţia mici, domnişoară, să vin la toţi oamenii cu care mi-ar fi drag (…)”, a continuat el.


Citește și: #salvatipipera | Mihai Crăciun, Asociaţia Construim România: Tramvaiele moderne ar descongestiona întreaga zona


Close
Închide
  Close