Ploi torențiale, vânt puternic și grindină sunt prognozate duminică, 13 septembrie, în sud-estul țării și local în zonele centrale și sudice, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Informarea emisă de ANM este valabilă până la ora 23.00.
În Dobrogea, Bărăgan și sud-estul Moldovei, ploaia va continua să cadă în prima parte a zilei, cu cantități de apă ce pot ajunge la 15-20 l/mp.
După-amiază și seara, instabilitatea atmosferică își va face simțită prezența prin averse izolate, descărcări electrice, grindină și vânt ce poate atinge viteze de 40-60 km/h.
În unele zone, cum ar fi Muntenia și regiunile montane sau izolat chiar și în Oltenia, cantitățile de precipitații pot depăși 30 l/mp într-un interval scurt de timp, pot apărea vijelii cu viteze ale vântului de până la 60 km pe oră și grindină de mici dimensiuni, anunță ANM.
Temperaturile au scăzut deja semnificativ în regiunile intracarpatice, iar duminică răcirea se resimte și în sud și sud-est, unde maximele vor fi mai scăzute decât normalul perioadei. Vor porni de la 16 grade Celsius prin estul Transilvaniei, Moldova, Dobrogea și vor atinge cu greu 27 de grade Celsius în zona Olteniei.
Vremea va rămâne mai rece până marți, cu temperaturi maxime între 18 și 27 de grade Celsius la nivel național, însă de la mijlocul săptămânii aerul cald va reveni. În sud și sud-est, termometrele vor arăta din nou până la 30 de grade Celsius.
În București, maximele de duminică vor fi de doar 21... 22 de grade Celsius, iar instabilitatea atmosferică ar putea aduce averse și descărcări electrice în a doua parte a zilei. De marți, temperaturile vor începe să crească din nou, atingând aproape 30 de grade Celsius spre mijlocul săptămânii.