Economia României ar urma să crească, în 2017. BERD: Avansul se va reduce, totuși, în 2018

Comentează
Economia României ar urma să crească, în 2017

Economia României ar urma să crească, în 2017.  Economia României ar urma să înregistreze, anul acesta, o creștere de 5,3%, urmând ca în 2018 avansul economic să se reducă ușor, la 4,2%, potrivit celor mai recente prognoze publicate marți, 7 noiembrie de BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare).

BERD și-a îmbunătățit estimările privind evoluția economiei românești cu 1,3 puncte procentuale pentru acest an, de la 4% până la 5,3%, și cu 0,7 puncte procentuale pentru anul următor, de la 3,5% până la 4,2%, comparativ cu precedentele prognoze din luna mai, .

"Mai multe țări, în special România și Turcia, înregistrează ritmuri de creștere comparabile cu nivelurile înregistrate înaintea crizei", susține BERD.

La nivel general, BERD și-a îmbunătățit semnificativ prognozele de creștere pentru 2017, grație exporturilor mai mari, relansării investițiilor și prețurilor mai mari la materii prime, care sprijină o relansare solidă. Ritmul mediu de creștere înregistrat în țările din regiunea în care operează BERD ar urma să fie de 3,3% în acest an, cu 0,9 puncte procentuale mai mult decât în prognozele publicate în luna mai și după o creștere de doar 1,9% în 2016.

"Această relansare amplă este o evoluție binevenită. Ea creează, de asemenea, o fereastră de oportunitate pentru derularea reformelor care vor asigura sustenabilitatea ritmurilor solide de creștere pe termen lung", apreciază economistul șef al BERD, Sergei Guriev.

BERD susține că cele mai recente prognoze ale sale sunt supuse la numeroase riscuri, inclusiv tensiunile geopolitice, amenințările de securitate, politicile populiste din economiile avansate și gradul ridicat de concentrare a surselor de creștere globală.

BERD este unul dintre cei mai mari investitori instituționali din România, cu investiții în țară de 7,6 miliarde euro în peste 400 de proiecte. Totalul investițiilor în sectorul agroalimentar este de 10,3 miliarde euro, în 624 proiecte în țările în care operează BERD, din care 700 milioane euro investiți în România în 36 de proiecte.

Comisia Națională de Prognoză a revizuit săptămâna trecută estimările privind creșterea economică a României în 2017, la 6,1%, de la 5,6% cât preconizase anterior.

Și Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit de la 4,2% la 5,5% estimările privind evoluția economiei românești în acest an, în raportul "World Economic Outlook", publicat pe 10 octombrie.

De asemenea, FMI și-a îmbunătățit și prognoza privind ritmul de creștere înregistrat de economia României în 2018, până la 4,4%, față de avansul de 3,4% preconizat în aprilie.

Banca Mondială anunța, la rândul său, pe 20 octombrie, că economia României ar urma să crească peste potențial în 2017 și în 2018, conform celei mai recente actualizări a raportului Economie regională, migrație și mobilitate în Europa și Asia Centrală.

Luna trecută, Jared Dillian, un veteran de pe Wall Street și fost bancher la defuncta Lehman Brothers, actualmente la Mauldin Economics, lansa un avertisment dur: Urmează o nouă criză economică mondială. Ne aflăm în ”Marea Bulă a Totului”, dar euforia de pe burse este la maximul ultimilor zece ani.

CITEȘTE ȘI... VIDEO EXCLUSIV/ Gabi Jugaru nu mai face farse! S-a întors la cântat și și-a transformat casa în cârciumă de cartier!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
12 sept.
Superliga: Rapid, victorie pe final în Giulești: 2-1 cu FC Voluntari, golul decisiv venit în minutul 86
12 sept.
Filmul „Femeie necunoscută” de May el-Toukhy a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Veneția
12 sept.
La Sankt Petersburg, litrul de benzină a depășit 7 euro. O rusoaică descrie calvarul de la cozi: „În față mai sunt 60 de mașini”
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
12 sept.
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
12 sept.
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
12 sept.
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
12 sept.
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă