Editorial de Alice Năstase Buciuta | Domnul şpăguitor a dat, domnul primar a luat!

În prima jumate de vis, m-am foit printre ezitări şi prefăcătorii. Apoi, spre dimineaţă, constatând că grămezile cele multe se terminaseră, totuşi, fiindcă toată lumea îndesase gologanii în genţi, buzunare şi alte orificii, mi-am dat arama pe faţă şi am făcut scandal, răcnind că m-am săturat de situaţia în care oamenii corecţi ca mine, care au aşteptat să găsească un tertip mai discret pentru îmbogăţire, rămân cu buza umflată şi portofelul dezumflat.
Şi m-am repezit, hrăpăreaţă, să-i percheziţionez şi să-mi cer partea, 10% sau mai mult. Când m-am trezit de-adevăratelea, m-am privit în oglindă cu mare stânjeneală. Aş fi putut să jur că un om cu mintea cât de cât în balamale nu ajunge nicicând să se dedea la orori onirice, să devină în vis agresor, violator sau criminal.
Suntem tot noi şi în visele noastre, nu-i aşa? Şi apoi am priceput – ca să mă scuz, desigur – cât de molipsitoare e spurcăciunea lumii strâmbe pentru semenii drepţi. Sunt îndesaţi în carcerele arestului şi-ale puşcăriei oameni pe care i-am admirat, i-am iubit, i-am aplaudat, i-am votat.
De la directorul Operei din Bucureşti, artist rafinat, regizor şi poet, şi până la primarul Capitalei, chirurg şi profesor universitar, trecând pe la directori de şcoli, foşti candidaţi la Preşedinţie, foşti şi actuali preşedinţi de partid sau de guvern, toţi sunt acuzaţi şi, cel mai adesea, dovediţi că au îndesat în buzunare sume obeze, cu care noi, fraierii, mai că n-am şti ce să facem.
Ei îşi petrec, o vreme, vacanţele în insule exotice scumpe şi joacă rolul vizionarilor care şi-au împlinit visul. Ăstimp, stivuiesc în conturi elveţiene bani furaţi, pe care nu-i vom recupera niciodată.
Pentru ei, intelectuali, chipurile, respectabili, cu şcoli, doctorate şi concepte artistice, operaţiunea Şpaga e atât de aducătoare de orgasm, încât îşi riscă libertatea, reputaţia, numele, viaţa, pentru a o comite iar şi iar. Ahhh… În stare de veghe, mă arăt revoltată.
După ce adorm însă, mă năpădesc demonii dulci ai întrebării: dar, până la urmă, de ce nu şi noi? N-am învăţat şi noi carte? N-am scris şi noi o poezea, n-am stors şi noi un furuncul, n-am întocmit şi noi un slogan demn de o administraţie locală? Ba da, ba da, toţi merităm, îmi spun în vis, zvârcolindu-mă…
Ştie cineva vreo primărie cu posturi vacante, vreo Operă, vreun DIICOT unde să-mi exercit plenar talentele? Sau, dacă nu plenar, măcar 10% din ele!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE