Efectul Ioan Gyuri Pascu: Medici înjurați și ambulanțe suprasolicitate

Comentează

În ultimele zile, medicii și asistentele de la Ambulanță și SMURD au trecut printr-un adevărat tur de forță. Din cauza creșterii semnificative a numărului de solicitări la 112, a fost suplimentat numărul echipajelor de la cele două unități care asigură asistență medicală de urgență. În plus, după întâmplarea nefericită din noaptea în care artistul Gyuri Pascu a încetat din viață, cadrele medicale de pe mașinile de prim ajutor, dar și dispecerii, sunt înjurați și huiduiți de persoanele care îi solicită.

Chiar dacă nu mai au încredere în sistemul de sănătate din România, în medici și, implicit, nici în Serviciul de Ambulanță, românii  - neavând alte posibilități – apelează în continuarea la acesta. Sunt persoane care de multe ori cheamă salvarea chiar dacă nu au nevoie de ea, dar se simt în siguranță când un medic le spune că nu au probleme grave de sănătate. Și, ca să fie cât mai convingători, spun că se simt foarte rău și invocă tot felul de simptome pentru a primi o consultație la domiciliu.

Cel mai probabil sunt persoane care au rămas marcate de toată povestea din noaptea în care îndrăgitul actor Gyuri Pascu a încetat din viață, la scurt timp după ce fusese consultat de un medic de pe Salvare. Nimeni nu se gândește însă că, în tot acest timp în care un medic acordă un consult unui pacient care nu are probleme grave, o altă persoană are nevoie urgentă de ajutor. Și este foarte posibil să nu-l primescă.

Medici înjurați și ambulanțe suprasolicitate

Pentru că în ultimele zile au crescut cu aproximativ 35 % solicitările la 112 pentru acordarea asistenței medicale de urgență  la domiciliu, Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență a suplimentat numărul echipajelor medicale de pe ambulanțe. Pentru a face fața, la Serviciul de Ambulanță au lucrat suplimetar în cursul zilei de vineri 8 echipaje, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă au lucrat suplimentar 16 echipaje. Două dintre acestea au fost aduse de la Argeș și unul din Prahova.

Dacă în mod normal, în 24 de ore se înregistrează, în medie între 1000 și 1200 de solicitări, în zilele din acest weekend au fost înregistrare chiar și peste 1.600 de solicitări. Pe lângă numărul mare de solicitări cadrelor medicale le-au fost aduse, în aceste zile, și un număr la fel de mare de jigniri și înjurături.

“ Dispecerii sunt înjurați și jigniți prin telefon. Sunt acuzați că cer prea multe detalii, iar gravitatea simptomelor descrise la telefon nu corespunde cu ceea ce găsesc medicii în teren… și aceștia jigniți la rândul lor și acuzați că lasă oamenii să moară”, explică dr Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București- Ilfov.

Șase anchete la Ambulanţă în cazul morții lui Ioan Gyuri Pascu

Șase anchete au fost deschise la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, în cazul morții lui Ioan Gyuri Pascu. Ancheta internă a scos la iveală două nereguli în ceea ce privește modul în care s-a intervenit la prima solicitare a artistului. Medicul a fost sancționat cu 10% din salariu.

Ioan Gyuri Pascu a fost înmormântat vineri în Agnita, orașul său natal, în prezența a peste o mie de apropiați sau admiratori care au vrut să îi aducă un ultim omagiu.

Citește și: 

  1. Putea fi salvat Ioan Gyuri Pascu? Ce spune un renumit medic
  2. Dosar de moarte suspectă în cazul Ioan Gyuri Pascu. Medicul de pe prima ambulanță, sancționat cu 10% din salariu
  3. Al doilea medic chemat să dea explicații în cazul Ioan Gyuri Pascu. STS: „Au fost trei apeluri la 112”. MAI începe o anchetă
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Ultimele știri
20:14
Luca Niculescu a anunțat când vrea să depună în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare: „Am văzut deschiderea de a vota un guvern. Toate variantele sunt pe masă”
20:14
Despăgubiri de 60.000 de euro pentru un angajat concediat după ce a alergat un maraton în concediu medical
19:44
Modernizarea Complexului Feroviar București: Guvernul a aprobat investiția de 17,8 miliarde de lei
19:31
Doi soți plecați la plimbare în urmă cu trei zile, găsiți morți într-o mașină răsturnată, în Brașov
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...