Bărbatul susține că fotbalistul l-ar fi bătut, după ce l-ar fi surprins în momentul în care încerca să-i fure mașina, un Lamborghini Urus în valoare de peste 200.000 de euro.

Condamnat în luna mai la un an și 4 luni de închisoare, hoțul l-a acuzat ulterior pe fotbalist pentru rănile suferite, el urmând să fie audiat la finalul lunii iulie.

„Acuzatul este o persoană care îi fura mașina, el poate spune orice, însă trebuie să fie și dovedit. Stephan va povesti ce s-a întâmplat atunci când e programat la audieri, ceea ce se va întâmpla cu siguranță la finalul lunii iulie”, a spus avocatul hoțului.

La 12 februarie, Stephan El Shaarawy se afla în vizită la Alessio Cerci, în cartierul Eur din Roma, în momentul în care a observat că o persoană încerca să îi fure maşina.

Hoţul, un bărbat în vârstă de 30 de ani, originar din Chile, a spart un geam şi a încercat să intre în maşină, însă El Shaarawy l-a surprins şi l-a alergat pe stradă.

În final a reușit să-l prindă și să-l doboare la pământ, după care fotbalistul a chemat poliția.

FOTO: EPA

Citeşte şi:

Rezultatele Loto 6/49 din 4 iulie 2021. Numerele câștigătoare extrase duminică

Un român care fura cardurile bătrânilor a fost arestat în Italia. Cum își păcălea victimele

Şase persoane au murit în urma prăbuşirii unui avion privat în Haiti

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Observatornews.ro
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
Știrileprotv.ro
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
Urmărește cel mai nou VIDEO