Emil Gânj, bărbatul judecat în lipsă că şi-a ucis şi incendiat concubina, căutat în hoteluri și spitale

Comentează

Judecătorii din dosarul lui Emil Gânj, bărbatul din Mureș judecat în lipsă că şi-a ucis şi incendiat concubina, au emis adresă către Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) pentru a vedea dacă este cazat pe undeva.

Criminalul este căutat în hoteluri, pensiuni și spitale

Tribunalul Mureș a luat această decizie luni, 30 martie, la primul termen de judecată pe fond al dosarului în care Emil Gânj este acuzat de omor calificat şi alte infracţiuni. De asemenea, se vor face verificări și în spitalele din țară.

„S-a desfășurat primul termen pe fond în dosarul Gânj. Deși toate părțile s-au opus, instanța a emis adresă către... ANAT. Să vedem dacă nu cumva Ganj o fi cazat pe undeva. De asemenea, urmează să fie făcute verificări și în legătură cu internarea lui posibilă în vreo unitate spitalicească din România”, a precizat, luni, Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă în instanță rudele victimei.

Emil Gânj este dat dispărut și urmărit general de aproape 9 luni, mai exact din data de 8 iulie 2025. Acesta a dispărut imediat după ce și-a ucis fosta parteneră, Anda Gyurca, în localitatea Miheșu de Câmpie din județul Mureș, și a incendiat locuința acesteia.

Deși au fost mobilizate forțe impresionante, formate din sute de polițiști, jandarmi, drone cu termoviziune și elicoptere, bărbatul nu a fost prins până în martie 2026.

Acuzațiile procurorilor

Emil Gânj a fost trimis în judecată în octombrie 2025 pentru omor calificat cu premeditare şi de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Mureş.

Potrivit anchetatorilor, Emil Gânj a mers, pe 8 iulie 2025, înarmat cu un topor, la locuinţa concubinei sale, încălcând ordinul de protecție. Ajuns acolo, el a distrus mai multe geamuri şi uşa de la intrare, după care a lovit-o în cap de mai multe ori pe victimă, provocându-i decesul. Ulterior, a stropit cadavrul cu benzină şi i-a dat foc, incendiind locuinţa.

Bărbatul este dat în urmărire internațională și inclus pe lista celor mai căutați criminali din Europa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
MONDEN
Mario Fresh | sursa foto: Instagram
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
14:10
Doi români au primit 17.000.000 de dolari în SUA pentru o afacere care transformă comentariile de pe internet în vânzări
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește