Epava avionului AH5017 a fost descoperită în Sahara, în Tilemsi, în nodrul statului Mali. Până în prezent, echipele de căutare nu au găsit nici un supravieţuitor, a anunţat un oficial al armatei din Burkina Faso, Gilbert Diendere.
În timp ce operaţiunea de căutare a cadavrelor continuă, au apărut informaţii legate de cetăţenia pasagerilor aflaţi la bord în aeronava Air Algerie, date care însă variază în funcţie de sursa lor.
Potrivit unui reprezentant al Air Algerie, Zoheir Houaoui, printre cei de la bord erau 50 de francezi, 6 algerieni, un malian, un belgian, doi luxemburghezi, cinci canadieni, un camerunez, patru germani, un nigerian, opt libanezi, un român şi 25 de burkinezi. Alţi şase pasageri nu au fost identificaţi.
Pe de altă parte, conform unei alte liste, oferite de reprezentantul Air Algerie în Burkina Faso, a declarat că în avion s-au urcat 50 de francezi, 24 de burkinabezi, 8 libanezi, patru algerieni, doi luxemburghezi, un belgian, un elveţian, un nigerian, un camerunez, un ucrainean şi un român.
Totodată, ministrul francez de Externe a declarat joi că în avionul MD-83 s-ar fi aflat, de fapt, 51 de francezi.
Compania Air Algerie a anunţat joi că a pierdut contactul cu avionul AH5017 care abia decolase de pe aeroportul din Ouagadougou. Aparatul de zbor a dispărut de pe ecranele radar la 50 de minute de la ridicarea de pe pistă.
„Serviciile de navigaţie aeriană au pierdut contactul cu un avion al Air Algerie, care decolase de la Ouagadougou şi se îndrepta spre Alger, la 50 de minute după ce a decolat de pe pistă”, a anunţat compania publică algeriană.