De Adrian Ilie,

În discursul ținut în fața social-democraților din Dolj, Eugen Teodorovici a spus că PSD nu ar trebui să-l renege pe Liviu Dragnea și nici realizările pe care acesta le-ar afi avut ca președinte al partidului.

”Ne-au făcut să nu putem să pronunţăm numele preşedintelui Dragnea. De ce? Domle, am spus-o şi la televizor, n-am avut o relaţie bună cu Liviu Dragnea, toată lumea o ştie (…) A fost al nostru, cu bune şi cu rele, a fost al nostru. Un copil care îți greşeşte în casă, sparge farfuria sau ceaşca cu cafea, îl dai afară din familie? Nu, îl chemi, îl înveţi, îi spui ce are de făcut în mod corect să nu mai greșească. Așa și cu noi. Dragnea a făcut multe lucruri bune. Este al nostru, să nu ne fie teamă să spunem ce avem de spus”, a spus președintele executiv al PSD, citat de Euractiv.

În ce-l privește pe liderul pesediștilor din județ, Claudiu Manda, ales europarlamentar pe 26 mai, Teodorovici l-a numit ”chiparos” și a spus că va surprinde în Parlamentul European prin ”felul românesc de a împunge”.

”Claudiu Manda este cel mai chiparos din Parlamentul European. Pentru mine este o pierdere pentru România că s-a dus în Parlamentul European, totuşi este un câştig pentru noi ca ţară că îl avem pe Claudiu acolo. Mulţi vor fi uimiţi de felul lui de a fi, de felul lui românesc de a împunge şi de a spune despre România”, a declarat președintele executiv al PSD.

Citeşte şi:

Teodorovici dă vina pe protestatari pentru funcționarea instituțiilor: ”Se întâmplă din cauza dânșilor. A celor care se împotrivesc schimbărilor din sistem”

În 2005 mergea la "Din Dragoste", după ce își înșelase soțul cu 2 bărbați. Uluitor ce s-a aflat acum, după 14 ani VIDEO
GSP.RO

În 2005 mergea la "Din Dragoste", după ce își înșelase soțul cu 2 bărbați. Uluitor ce s-a aflat acum, după 14 ani VIDEO