Concret, membrii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, CNCD, l-au amendat recent pe fostul preşedinte al Partidului România Mare, PRM, cu 3.000 de lei, întrucât a jignit în mai multe emisiuni televizate o fostă membră a partidului, pe Anca Cârcu.
Aceasta l-a reclamat la CNCD în două rânduri, ambele petiţii fiind soluţionate cu amendă pentru Vadim, una cu 1000 de lei iar cealaltă cu 2.000 de lei. Mai mult, fost peremistă l-a acţionat şi în instanţă pe eurodeputat, cerându-i 100.000 de euro pentru că a jignit-o.