EXCLUSIV. Contractul prin care banii au dispărut către Sofia, oferit de un avertizor de integritate bulgar: „E furt cu premeditare: Euroins a cedat tot, iar statul român, adică cetățenii, vor trebui să plătească”

 15 comentarii
Arhiva foto

Un specialist din Bulgaria, care a avut acces la documentele Eurohold, a dat ziarului Libertatea contractul prin care Euroins România s-a reasigurat la EIG Re, firmă din același grup, cedându-i acesteia toți banii și instrumentele financiare, în valoare totală de 1,58 de miliarde de lei. „Euroins a rămas o scoică goală, cum se numesc în domeniul financiar companiile golite premeditat de valoare”, spune avertizorul. Contractul are un punct care se numește „Terminare imediată”. E ceea ce li s-a întâmplat asiguraților români, în timp ce statul a întors privirile. Plătitorii de polițe RCA au fost „terminați imediat” și urmează să achite 300 de milioane de euro. Publicăm astăzi acest contract.

Investigație de Dan Duca, Daniel Ionașcu, Ciprian Ranghel și Cătălin Tolontan

Contractul de reasigurare între Euroins România și Euroins Re (EIG Re) a fost semnat pe 9 februarie 2023 și se aplică retroactiv de la 1 ianuarie 2023, așa cum susține actul. Ziarul deține un draft de la Sofia. Compararea acestuia cu informațiile publicate de ASF și afirmate chiar de Euroins confirmă că e vorba de aceleași sume și clauze.

Un specialist bulgar s-a decis să vorbească

Avertizorul de integritate care ne-a furnizat documentul sub protecția confidențialității, un specialist bulgar din Euroins, a descris succint ceea ce el numește „conflictul evident de interese al celor care conduc Euroins și au făcut acest contract doar în avantajul lor”.

Euroins România a cedat tot ce are către o firmă a acelorași acționari, sub pretextul reasigurării. Firma din grup a pus însă o clauză în contract: dacă statul preia Euroins, atunci toate activele cedate rămân la noi. Iar statul român, normal că a preluat Euroins, pentru că însuși contractul a agravat problemele de solvabilitate, care oricum existau.

„Și, atunci, toți banii și instrumentele financiare, tot patrimoniul valoros al Euroins a rămas în Bulgaria. E furt cu premeditare: Euroins a cedat tot, iar statul român, adică cetățenii, vor trebui să plătească”, a mai spus avertizorul.

Contractul pe care-l publicăm arată că Euroins România a cedat în reasigurare 97% din daunele întâmplate până la 31 decembrie 2022 și 87% din daunele ce urmau să se petreacă în 2023.

Pentru acoperirea daunelor, Euroins a transferat către EIG Re active în valoare de 1,58 de miliarde de lei, din care 855 de milioane de lei în numerar și instrumente financiare, la care se adaugă alte 732 de milioane de lei creanțe din reasigurări.

Conform documentului, în contract este aplicabilă legislația din Bulgaria.

Articolul „Terminare imediată”

În contract există însă o clauză care prevede faptul că, în cazul în care societatea este plasată în orice formă de administrare de către autorități, atunci obligațiile celeilalte părți încetează. Cu alte cuvinte, EIG Re rămâne cu activele, dar nu mai e obligată la nimic.

Este vorba de articolul 26 din contract, care se numește „Terminare imediată”.

Acesta începe astfel:

„Oricare parte are dreptul (dar nu și obligația) de a termina acest Acord în orice moment cu efect imediat conform art. 87 alin. 2 din Legea privind contractele de obligații, fără a acorda părții aflate în întârziere un termen de rectificare, în cazul în care se produc următoarele evenimente, fiecare dintre acestea făcând ca prestația părții aflate în întârziere să fie inutilă pentru partea care nu se află în întârziere”.

Care sunt evenimentele ce duc la ruperea contractului și rămânerea activelor în Bulgaria

Mai departe, începe o enumerare de posibile evenimente:

a) Dacă vreuna din părți își schimbă acționariatul, direct sau indirect prin transferul a cel puțin 50% plus o acțiune

b) Dacă oricare din părți își reduce capitalul pentru a plăti datoriile

c) Dacă vreo parte devine insolventă sau nu este capabilă să își plătească datoriile, dacă se inițiază procedura lichidării de către orice instanță sau autoritate de reglementare

d) Dacă oricare dintre părți este pusă sub orice formă de administrare de către o autoritate competentă sau vreo instanță, unde administrare înseamnă suspendarea, restricționarea sau impun condiții, dacă retrage, suspendă sau restricționează conducerea sau dacă afectează în mod similar procesul de evaluare a riscurilor legate de asigurări

e) Dacă posibilitatea de a tranzacționa orice clasă de asigurări sau reasigurări este retrasă, suspendată, restricționată sau condiționată, total sau parțial, permanent sau pe o perioadă

f) Dacă cealaltă parte nu mai respectă termenii contractului, inclusiv cele legate de plăți

g) Dacă țara în care cealaltă parte își are sediul devine implicată în ostilități armate, indiferent dacă este declarat sau nu război, dacă este ocupată parțial sau complet ori dacă este afectată de un război civil.

Reasigurătorul din cadrul Eurohold păstrează tot

„În cazul în care Acordul este terminat de către Reasigurător sau în cazul în care apar evenimentele de la punctele d) (cealaltă parte intră în administrare - n.r.) sau e) (transferul vreunei clase de asigurări este interzis - n.r.), Reasigurătorul este considerat liber de obligații sub acest Acord (...)”, se mai arată în contract.

În acest caz, toate primele plătite în temeiul prezentului Contract și creanțele, recuperabilele și activele transferate care sunt deținute de Reasigurător la data încetării vor fi reținute necondiționat de către Reasigurător.

Practic, faptul că Euroins a semnat contractul a agravat lipsa de solvabilitate. Atunci ASF a ridicat licența de funcționare și a cerut insolvența Euroins.

Iar asta a convenit exact acționarilor care au mutat pe altă companie, EIG Re, toate „plusurile” Euroins, în timp ce statului român i-au rămas „găurile”, obligațiile de a plăti pagubele celor care sunt asigurați la Euroins.

Expert: „Nu se face așa când sunt părți afiliate”

Avertizorul de integritate de la Sofia numește contractul „un furt premeditat”. „Sunt mai multe probleme, dar să ne oprim la clauză. O astfel de clauză este normală numai atunci când nu vorbim de părți afiliate (din același grup - n.r.)”, spune acesta.

ASF a declarat pentru Libertatea că autoritatea nu a fost consultată înainte de semnarea acestui contract și că Euroins a informat autoritatea despre acesta în data de 17 februarie, compania spunând că activele au fost deja transferate.

„Transferul activelor către EIG Re a fost realizat în baza a două contracte de transfer instrumente financiare, încheiate în datele de 14.02.2023 și 15.02.2023”, a arătat ASF, într-un răspuns pentru Libertatea.

ASF a cerut Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), în calitate de administrator al Euroins, să facă toate demersurile pentru desființarea contractului și recuperarea activelor.

Eurohold spune că este un contract „standard”

În schimb, Eurohold a comunicat că „acest contract de reasigurare este standard pentru toate grupurile de asigurări de top din Europa și respectă pe deplin cerințele ASF”.

Ce mai poate face statul român?

Avertizorul bulgar susține că autoritățile române pot argumenta în instanță că acest contract semnat cu EIG Re este dezechilibrat.

Contractele între părțile afiliate ale aceluiași grup trebuie realizate la prețuri și în condiții de piață. În acest contract numai condiții de piață nu sunt.

În decizia privind falimentul Euroins, ASF a anunțat pe 17 martie că societății îi lipsesc din conturi 2,19 miliarde de lei, echivalentul a 445 de milioane de euro.

UPDATE: După publicarea articolului, Euroins a afirmat că ”Licența Euroins România a fost retrasă ca urmare a abuzului reprezentanților ASF”

Punctul de vedere al companiei, integral, aici:

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/03/eurohold-drept-la-replica-libertatea-30mar2023-ro.pdf" title="Eurohold drept la replica Libertatea 30mar2023 RO"]

***

Citește și:

Investigația City Insurance:

Investigația Euroins:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (15)
  • Avatar comentarii

    enoonmai 30.03.2023, 10:56

    Oare va mai exista o intalnire a presedintilor sa discute problema? Sau au cazut la pace cu cat baga fiecare in buzunar din cazul asta?

  • Avatar comentarii

    gheorghe_2 30.03.2023, 10:58

    Dacă niște nenorociți români au putut devaliza firma și fugi cu banii, de ce nu ar putea face același lucru și vecinii noștri, că tot ni s-a dus faima? După care vor începe să se joace așa toți din Europa și dincolo de ea, astfel încât prevăd că liderul de piață RCA, care va falimenta in 2050, va fi o firmă din Etiopia. Pentru toți, vom plăti tot noi. Asigurarea RCA din 2050 va costa cât o mașină nouă, iar noi vom merge, în sfârșit, mai mult pe jos sau în căruțe. Așa vom rezolva și problema traficului, a poluării șamd. În altă ordine de idei, nu pot să mă abțin, deși știu că e inutil: verbul a trebui este impersonal, intranzitiv și invariabil. Așadar, "clienții români va trebui să plătească", nu 'vor trebui", pentru că subiectul verbului este o propoziție.

  • Avatar comentarii

    elnula 30.03.2023, 11:16

    romanu idiot insa hoț , corupt , mincinos , ipocrit, incompetent .........de unde or fi invatar romanii asa ceva? de la rromi ?!

  • Avatar comentarii

    elnula 30.03.2023, 11:17

    ASF conducerea va trebui să plătească !.....

  • Avatar comentarii

    catalintolontan 30.03.2023, 12:18

    În mod normal, da, preșdintele unei țări, când vine dintr-o vizită oficială, ia întrebări de la presă, de la public, de fapt. Și am fi putut întreba dacă președinții Klaus Iohannis și Rumen Radev au discutat despre o problemă care interesau milioane de oameni din fiecare dintre cele două țări. Dar cum Klaus Iohannis privește multe lucruri cu dispreț, comunicarea, printre ele, nu am putut, ne pare rău.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!