Calvarul pușcăriei pare să fi luat sfârșit pentru Dan Diaconescu, și el unul dintre beneficiarii legii celor șase zile oferite drept bonus la o lună de detenție executată în condiții improprii. Eliberarea de care este atât de aproape jurnalistul va coincide cu un moment cu totul special pentru el: își va putea strânge în brațe fetița pe care nu a văzut-o de aproape trei ani, de când este încarcerat. Copila nu a fost niciodată la închisoare pentru a-și vedea tatăl pentru că Dan a ferit-o de o posibilă traumă.
Cuprins:
Calculele hârtiei l-au plasat pe ”părintele” OTV în linia întâi pentru apariția în fața comisiei de liberare condiționată a Penitenciarului Jilava motiv pentru care, la începutul săptămânii trecute (n.r. marți 24 octombrie) a primit biletul către libertate. Trei zile mai tîrziu (n.r. vineri 26 octombrie), o instanță a Judecătoriei Sectorului 4 a decis același lucru: libertate, e adevărat condiționată, pentru jurnalistul care a stat închis doi ani și opt luni dintr-o condamnare de cinci ani și jumătate.Dacă procurorii nu vor face contestație în termenul legal de trei zile, Dan Diaconescu va fi liber la începutul săptămânii viitoare.
Pentru Dan, clipa în care vă păși dincolo de porțile pușcăriei, va fi o dată în plus un moment deosebit, unul încărcat de emoție. Eliberarea sa va coincide cu întâlnirea, după aproape trei ani, cu fetița sa care a împlinit zece ani. În tot acest răstimp, copila nu și-a văzut tatăl nici măcar o dată pentru că acesta a decis ca ea să nu pună piciorul la închisoare, la vizită, de teamă că ar putea suferi o traumă care să o marcheze pe viață.
”Fetița nu a fost niciodată la el (n.r. la Dan Diaconescu) de când e închis. Așa a decis Dan, a zis că e pentru binele ei, să nu sufere, să nu fie traumatizată de vreo imagine pe care ar fi putut să o interpreteze prin ochii de ei de copil. O să fie o întâlnite emoționantă pentru că tatăl și fiica nu s-au văzut de aproape trei ani. Toate momentele importante din viața copilului au fost însă marcate de Dan împreună cu soția lui care i-a dus la închisoare vești despre fată și poze cu ea. A văzut-o crescând în fotografii, dar în acest fel a protejat-o. Nici măcar în casă nu s-a vorbit despre arestarea lui Dan”, ne-au povestit apropiați ai familiei lui Dan Diaconescu.
Anii de pușcărie în care nu și-a văzut fata nici măcar o dată au însemnat pentru ”părintele” OTV o perioadă extrem de grea în care s-a refugiat în scris. A făcut-o și pentru a ieși ceva mai repede, dovadă fiind cele cinci cărți considerate lucrări științifice - volume care l-au adus cu 150 de zile mai aproape de libertate -, dar și pentru propriul suflet. Jurnalistul vrea să împărtășească tuturor experiența condamnării care i-a marcat viața.
”Dan a scris foarte mult în închisoare. S-a dedicat scrisului și cititului. Acolo, în celulă, și-a așternut pe hârtie memoriile, a scris ce a trăit în închisoare...Rămâne de văzut dacă și când le va publica. Când nu scria, mai făcea o tablă cu băieții, un șah, chestii d-astea...”, au adăugat sursele citate.