EXCLUSIV. Interviu cu o tânără de 27 de ani despre rezistența sub bombe, în Harkov: „Vrem să supraviețuim ca să vedem toate crimele făcute deja de Putin pedepsite”

Comentează

Noaptea trecută, în timp ce cădeau bombe peste Harkov, Olia şi vecinii ei sărbătoreau o zi de naştere în subsolul blocului. Cântau, ajutaţi de o chitară acustică, imnuri de luptă ale armatei ucrainene. Când o întrebăm dacă nu e un decor suprarealist, o aniversare sub bombe, ne răspunde: „Panica nu e eficientă. Ne-ar ucide mai rapid decât rachetele”.

„Sorry we have rocket here” - îmi scrie Olia Fedorova, o artistă ucraineană de 27 de ani, înainte să începem interviul video. Mă roagă să amânăm câteva minute. E alertă de rachete.

Olia Fedorova

Pentru cine bat clopotele

În apartamentul Oliei din Harkov, acest semnal că urmează o șarjă de rachete a venit ca toate cele dinaintea lui: întâi o notificare pe Telegram, apoi au bătut clopotele la catedrala de lângă bloc.

„Alarmele antiaeriene nu mai funcţionează de pe vremea Uniunii Sovietice”, explică Olia, „nimeni nu s-a gândit să le repare, probabil nu ştiau că va urma un rahat ca ăsta”. 

Catedrala este cu vreo două minute mai lentă decât canalele de Telegram, aşa că, de obicei, Olia şi ai ei sunt deja jos când se aud clopotele. În război, două minute pot să facă diferenţa între viaţă şi moarte.

„Țintesc clădiri emblematice”

Harkov, al doilea cel mai mare oraş al Ucrainei, 1,5 milioane de locuitori trăind împreună, a fost supus unui val de bombardamente ruseşti care au ucis zeci de oameni şi au distrus mai multe clădiri ale administraţiei, opera, o mare universitate, o sală de concerte.

„Ţintesc locuri istorice importante pentru noi, clădiri emblematice, vor să distrugă tot ce e ucrainean”, spune Olia. 

De-o săptămână, viaţa tinerei se desfăşoară între o alarmă şi alta, între apartamentul călduros pe care îl împarte doar cu iubitul şi cele două pisici şi buncărul improvizat în subsol, unde a încăput rezistenţa tăcută a 30 de oameni. De la invazie, Olia nu a mai ieşit din bloc. Iubitul ei şi o parte din vecini au mai făcut-o. Unii mai merg după provizii, alţii ca să ducă femeile cu copii până la graniţă.

Subsolul scorojit în care se adăpostesc Olia și vecinii ei

„Ştim deja după sunet cât de departe sunt de noi rachetele”

Pe fondul şocului şi al adrenalinei, Olia a dormit, din primele 72 de ore ale războiului, 5 mari și late. A petrecut primele două nopţi în subsol, unde e aproape imposibil să dormi, din cauza frigului. Apoi s-a culcat din nou sus, în propriul pat şi a reuşit să se odihnească mai bine. În buncăr coboară doar când sunt semnale de alarmă pe Telegram, dar nici atunci de fiecare dată.

„Dacă se apropie, coborâm la subsol, stăm până se face linişte şi apoi urcăm iar. Dacă sunt departe de noi, uneori rămânem sus, ne mai adăpostim pe coridoarele fără ferestre. Important e să ai măcar doi pereţi între tine şi explozie”, explică, senină, Olia. 

Subsolul unde se adăpostesc Olia și vecinii ei

„Ne-am obişnuit deja să ne dăm seama după sunet cât de departe de noi sunt exploziile, în ce district. Nu e un talent pe care mi-l doream în viaţă”.

Judecând după zgomot, explozia de la 13.00 a lovit foarte aproape de blocul lor. La scurt timp după, am auzit altele, înfundat, în timp ce-mi făcea turul virtual al buncărului improvizat.

„Hotel de lux”

Cândva, subsolul acestei clădiri foarte vechi fusese privatizat ilegal şi găzduia un amanet. Acum o săptămână, „câteva vecine curajoase au spart uşa. Uite, aici era lacăt”, îmi arată Olia. Femeile l-au amenajat cu pături şi draperii care să ţină de cald. Au făcut un loc pentru fumat, o zonă în care se găteşte şi fortificaţii ca să nu poată intra nimeni din exteriorul blocului. Aici au mâncat şi au ciocnit pahare, au râs şi au plâns împreună.

„Avem pături, avem electricitate, avem radiatoare. E, practic, un hotel de lux. Mulţi oameni nu au ce avem noi”, spune Olia, deşi e înfofolită în câteva straturi de haine şi o geacă groasă de iarnă. 

Pisicile rămân în apartament

Chiar dacă nu pot sta toată ziua acolo, oamenii alternează între adăpost şi apartamentele lor. În case şi-au lipit benzi adezive pe ferestre, ca să evite riscul să se spargă şi să fie răniţi de cioburi proiectate. Sus mai are un avantaj uriaș: îşi poate îmbrăţişa pisicile. În primele două nopţi, le-a ţinut într-o cutie, la subsol, dar erau prea stresate acolo. „Am realizat că ele se pot ascunde mult mai uşor decât noi sus, fiind atât de mici. Şi le lăsăm în apartament”.

După două nopți în care au luat și pisicile cu ei în subsol, Olia și prietenul ei au decis să le lase în apartament

Întunecat, cu pereţii scorojiţi, subsolul arată oricum, nu şi luxos, dar zilele astea siguranţa în sine e un lux. Dacă nu aveau acest subsol, ar fi trebuit să-şi găsească refugiu la staţia de metrou, la 5-10 minute de mers pe jos. Era mult mai riscant.

„Suntem norocoşi că avem această clădire şi că ne avem unii pe alţii”, crede Olia. De la începutul invaziei, cei 30 de vecini au format o comunitate strânsă, chiar dacă înainte nu se cunoşteau foarte bine. Acum îşi amintesc unii altora lucruri simple, cum ar fi să mănânce, pentru că uneori, din cauza stresului, pur şi simplu uită. 

Moldovean stabilit în Ucraina: „Îi mănânc cu dinţii dacă vin încoace”

Olia abia a aflat că vecinul ei din Republica Moldova, stabilit de 40 de ani în Ucraina, vorbeşte şi limba română.

„Au azvârlit o bombă în centru dimineaţa, când oamenii mergeau după apă, după pâine”, a povestit domnul Râmbu, în timp ce trăgea dintr-o ţigară. „E ceva straşnic ce fac aici, dar oraşul se ţine. Pe pământ nu pot să intre, că îi ardem, numai bat în aer cu rachete”.

De dimineaţă a dus mai multe femei cu copii cu maşina până la gară, dar el însuşi nici nu s-a gândit să plece din ţară:

„Să plec? Ăsta e pământul meu. Îi mănânc cu dinţii dacă vin încoace. ei au crezut că îi primim cu pâine şi sare, dar cu foc i-am întâlnit”.

„Voi să înţelegeţi: ei în două luni au strâns acolo 100.000 de oameni ruşii la graniţă, dar oraşul Harkov într-o zi o strâns 100.000. Nu ne ajunge arma la toţi. Ei pe jos nu intră încoace. Ne ţinem”. 

„Rezistenţa informaţională” a Oliei

Olia şi prietenul ei se gândiseră să plece din Ucraina, alături de mama ei, înainte de începerea războiului. Din noiembrie începuseră să se pregătească de această posibilitate, atunci când Rusia au început să-şi aducă trupele la graniţă. Harkov se află la doar 40 de kilometri de frontieră, aşa că ameninţarea a fost palpabilă de la bun început.

În cele din urmă însă, nu au mai avut timp să plece, dar Oliei nu-i pare rău: „E destul de sigur în acest subsol şi suntem destul de încrezători că nu vom avea trupe ruseşti în Harkov. Ştim că armata noastră va proteja cu orice preţ oraşul. Şi noi înşine, chiar dacă nu suntem armaţi, suntem gata de luptă. Fiecare casă a pregătit cocktailuri Molotov”.

Între timp, Olia duce alte formă de rezistenţă. „Informaţională”, o numeşte ea. Pe reţelele sociale, postează imagini şi filmări din adăpostul improvizat, spune povestea oamenilor din Harkov, răspunde şi dă informaţii prietenilor ei din Europa despre cum pot ajuta refugiaţii şi, cel mai important, caută să se asigure că oamenii cu care împarte subsolul au moralul ridicat.

Înainte mă temeam că aş fi inutilă ca războinică. Nu sunt mare, nici nu ştiu să trag cu arma. Nici acum nu aş şti cum ar fi într-o luptă directă. Dar asta pot să fac pentru ţara mea.Olia:

În seara de 1 martie, în timp ce cădeau bombe peste Harkov, Olia şi vecinii ei sărbătoreau o zi de naştere în subsol. Luminate doar de lanterna telefoanelor, Olia şi sărbătorita cântau, la o chitară acustică, imnuri de bătălie ale armatei ucrainene, unele de la ruptura Ucrainei de Uniunea Sovietică, în 1991, dinainte să se nască. Mai ştia câte o strofă, două, dar pe restul le citea de pe telefon.

Mai târziu, pe Facebook, Olia a postat un clip în care se vede numai ea, pentru că prietena de la chitară „vrea să vadă întâi clipul, să se asigure că arată bine”.

„Se întâmplă lucruri groaznice, dar oamenii nu se pot duce adânc în panică, cineva trebuie să-i aline. Pentru că panica e foarte ineficientă. Ne ucide. Ucide chiar mai eficient decât rachetele”.

Ura, antidotul fricii

Când spune asta, Olia se gândeşte la un cunoscut, un tânăr care s-a sinucis zilele trecute din cauza fricii. Nici ea nu e imună la teamă, dar i-a găsit un antidot: ura. „Cred că furia şi ura faţă de ruşii care ne-au invadat ne fac să uităm de frică, după cum se vede din multe exemple cu oamenii care chiar neînarmaţi opreau tancurile ruseşti. Ne dau curaj şi speranţă şi ştirile despre victoriile armatei noastre. Şi mai e ceva: vrem să supravieţuim ca să vedem toate crimele făcute deja de Putin pedepsite”.

Miercuri dimineaţă, mama Oliei a ajuns şi ea în locuinţa fiicei, după ce a condus aproape 40 de minute, din cea mai populată zonă rezidenţială a Harkovului. A adus cu ea alte două pisici şi un steag al Ucrainei.

Olia și mama ei

„Cred că vom planta mulţi copaci”

Când Olia şi iubitul ei o ajutau să-şi ia bagajele din maşină, i-a asurzit zgomotul puternic al unei rachete care a căzut în apropiere. E un zgomot pe care toţi îl recunosc cu uşurinţă, pentru că-l aud la intensităţi diferite, de mai multe ori pe zi. De dimineaţă, anunţa patru persoane ucise şi nouă rănite. Cei trei au intrat în bloc, s-au scuturat de sentimentul negativ şi şi-au spus încă o dată că acolo sunt în siguranţă.

Dacă nu pornea războiul, astăzi Olia s-ar fi bucurat de primăvară şi ar fi lucrat la pregătirea unei expoziţii de artă. Acum aşteaptă pacea pentru ca oraşul ei preferat să poată fi reconstruit. „Cred că vom planta mulţi copaci. Avem nevoie de copaci”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
17 sept.
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
MONDEN
Ana Maria Mocanu
17 sept.
Ce proceduri estetice și-a făcut Ana Maria Mocanu după „Asia Express”: „Foarte mulți oameni m-au criticat”
Irinel Columbeanu
17 sept.
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17 sept.
Dominic Fritz, mesaj după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „Suntem pregătiți să găsim puncte de compromis chiar și cu PSD”
Siegfried Mureșan și Ilie Bolojan. Foto: Hepta
17 sept.
Prima reacție a lui Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier: „Misiunea nu este una ușoară”
Ultimele știri
17 sept.
Români prinși la furat de biciclete în Austria: dispozitivele care i-au dat de gol
17 sept.
5 știri - Filme și seriale: Lioness revine, Netflix prezintă cazul Lizzie Borden, iar Adela Popescu joacă în două premiere
17 sept.
Un bărbat a murit în București după ce a intrat cu motocicleta pe care o conducea fără permis într-un gard
17 sept.
Misteriosul câștigător la loterie este căutat de toată lumea. Mai are doar o zi la dispoziție pentru a revendica 1.000.000 de lire sterline
TRENDING
17 sept.
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
17 sept.
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
17 sept.
Horoscop 18 septembrie 2026. Balanțele este bine să separe mesajul de felul în care le este transmis, chiar dacă nu le convine
Mc Donalds Drive-thru
17 sept.
În 1985, în Europa apărea una dintre cele mai cunoscute invenții ale americanilor, care se găsește acum în fiecare oraș mare
Leopardus tilcayo trăind în captivitate la refugiul de animale La Senda Verde din Nor Yungas, Bolivia „Tigrino” a dus la descoperirea noii specii de feline. Sursă foto: Paola Nogales-Ascarrunz.
17 sept.
Cercetătorii au identificat o nouă specie de pisică pentru prima oară în 100 de ani: „E mai mică decât cea de casă”
O familie din Serbia a investit 300000 de euro într-o plantație de nuci
17 sept.
Afacerea cu un singur soi de fructe cu care o familie vrea să dea lovitura: a investit 300.000 de euro în 5 hectare
Pictura lui Monet, scoasă la licitație la Paris
17 sept.
Pictura uriașă pe care Monet a ținut-o ascunsă, scoasă la licitație pentru o sumă-record la Paris
Cu o coajă ce amintește de pielea solzoasă a unui șarpe, salak, cunoscut și ca „fructul șarpelui”, este un fruct tropical originar din Indonezia și Malaezia. Sursă foto Shutterstock
17 sept.
Salak, fructul cu coajă ca de șarpe și pulpă crocantă. Unde crește și cum se consumă
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
17 sept.
O româncă a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Mobilizare de forțe pentru găsirea Silviei Lungu, unde a fost văzută ultima dată
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
17 sept.
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
Judecătoarea Ionela Tudor, cunoscută pentru cuvintele „m-a sunat Lia”, a făcut cerere de ieșire la pensie la începutul anului 2026
17 sept.
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
17 sept.
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor