anda nunta

După ce la nunta Andei, Roxana Vancea a fost una dintre domnișoarele de onoare, fiind cea mai bună prietenă a cântăreței, la creștinarea micuței Evelin, bruneta nu și-a mai făcut apariția, stârnind astfel speculații cu privire la o ceartă. Cu toate că există zvonuri cum că, în ultimele luni, Anda și Roxana nu mai sunt în relații prea bune, bârfe întărite și de faptul că cele două nu au mai fost fotografiate împreună, așa cum erau înainte ca Anda să devină femeie măritată, se pare însă că cele două s-au distanțat mai degrabă din cauza obligațiilor personale. Cel puțin asta afirmă Roxana, care susține destul de rezervat că a primit invitație la botezul lui Evelin, însă și-a motivat absența invocând problemele personale, despre care Anda ar avea habar.

botez anda adam (4)

Dorian Popa a rărit întâlnirile cu soțul Andei

De cealaltă parte a taberei, cea masculină, Dorian Popa, prieten din copilărie cu Sorin, nu pare să fi avut nicio problemă căci, în ziua botezului a participat la un maraton caritabil, iar apoi și-a petrecut timpul în sala de sport. Cu toate că lumea se așteapta să vină atât la biserică, cât și la petrecerea de după, nici Dorian, nici iubita lui, Claudia, nu au ajuns să-i felicite pe părinți. Conform surselor noastre, se pare că Dorian și Sorin au cam rărit întâlnirile, cu toate că, până la nunta cu Anda, cei doi băieți erau văzuți împreună destul de des, ambii fiind pasionați de sport și sălile de forță.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.