Potrivit acestora Sebastian Ghiță ar fi avut în urmă cu aproximativ o lună jumătate întâlniri cu doi miniștri din Serbia. Sursele citate nu au putut preciza natura discuțiilor de la aceste întâlniri și nici cu ce miniștri s-ar fi întâlnit fostul demnitar.

Potrivit surselor Libertatea.ro întâlnirea cu cei doi oficiali sârbi ar fi avut loc în apartamentul în care s-a stabilit Sebastian Ghiță după ce a ajuns în Serbia și ar fi durat aproximativ două ore.

Cu toate acestea, aceleași surse precizează că Sebastian Ghiță ar fi foarte interesat de accesarea fondurilor de preaderare ale Uniunii Europene, pe linia IT, ce urmează să fie alocate Serbiei.

Planul l-ar constitui înzestrarea cu tehnică informatică și software, mai precis cu calculatoare și programe de administrație implementate la nivelul instituțiilor sârbe solicitante.

Sursele citate nu au putut preciza care este modalitatea concretă și aportul lui Sebastian Ghiță în aceste planuri, respectiv dacă prin intermediul unor firme controlate de acesta care să acceseze prin contracte aceste fonduri sau dacă strict la nivel de consultanță pentru autoritățile sârbești.

Banii de preaderarea ai UE

Uniunea Europeană a alocat Serbiei fonduri de pre-aderare în valoare de 1,5 miliarde de euro, afirma în luna iulie Derek Vaughan, șeful unei delegații a Comitetului de Control Bugetar al Parlamentului European.

Din această sumă, Serbia a accesat până acum circa un miliard de euro, rămânând disponibile 500 de milioane de euro. Conform paginii oficiale a Comisiei Europene, suma de 1,5 miliarde de euro este valabilă pentru exercițiul bugetar 2014-2020 și poate fi folosită în domenii ca: democrație și guvernanță, legislație, mediu, transporturi, energie, competitivitate, educație și agricultură.

Nu există sume speciale alocate pentru IT, însă pot fi executate proiecte IT în domeniul îmbunătățirii administrației, în cercetare-inovare sau în educație.

În total, fondurile de pre-aderare sunt accesate de către mai multe state care doresc să intre în Uniunea Europeană, respectiv Turcia, Albania, Serbia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia și Bosnia, iar suma totală ce poate fi accesată este de 11,7 miliarde de euro.

Din Serbia, cu dragoste

Omul de afaceri are interdicția de a părăsi Serbia și locuiește într-un imobil achiziționat într-un cartier rezidențial al Belgradului.

Acesta a fost eliberat la finalul lunii mai din arestul Poliției de la Belgrad, în schimbul unei cauțiuni de 200.000 de euro, stabilită de magistrații de la Curtea Supremă din Serbia care au analizat cererea autorităților de arestare provizorie în vederea extrădării.

Pe numele lui Sebastian Ghiță Sebastian Ghiță a fost emis mandat european de arestare și de extrădare după ce a fost dat dispărut de autoritățile române la sfârșitul anului trecut,.

La momentul capturării sale în Serbia, Sebastian Ghiță s-a legitimat cu un act fals.


FOTO EXCLUSIV| Impresarul care a rupt-o în bătaie pe Alexandra Stan s-a făcut băiat cuminte. Ipostaza în care a fost surprins Marcel Prodan în public

Simona Halep, declarații despre accidentare. Primul verdict al medicilor e îngrijorător
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, declarații despre accidentare. Primul verdict al medicilor e îngrijorător
Cum își păcălește Kaufland România clienții. Sute de români au căzut în plasa de la raft
Playtech.ro
Cum își păcălește Kaufland România clienții. Sute de români au căzut în plasa de la raft
"Mami, vino să mă salvezi!" Mesajele sfâșietoare ale unei fetiţe de 11 ani din Vaslui. A fost violată, ameninţată şi tăiată cu un cuţit de tatăl ei
Observatornews.ro
"Mami, vino să mă salvezi!" Mesajele sfâșietoare ale unei fetiţe de 11 ani din Vaslui. A fost violată, ameninţată şi tăiată cu un cuţit de tatăl ei
Horoscop 13 mai 2021. Berbecii au în față o zi destul de dificilă, în special în chestiunile financiare
HOROSCOP
Horoscop 13 mai 2021. Berbecii au în față o zi destul de dificilă, în special în chestiunile financiare
Criza care a lovit SUA. Oamenii iau benzină în pungi și bidoane. FOTO & VIDEO
Știrileprotv.ro
Criza care a lovit SUA. Oamenii iau benzină în pungi și bidoane. FOTO & VIDEO
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Telekomsport
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)
PUBLICITATE
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)