Senatul menționează că până în prezent au fost înregistrate un număr de 212 cereri privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă.

”Suma brută lunară necesară plății acestor indemnizații, după aplicarea legii salarizării unice în sistemul bugetar, este de 1.090.159 lei. Începând cu luna iulie, Senatul României se află în imposibilitatea efectuării plății indemnizațiilor cuvenite foștilor demnitari, urmând ca, imediat ce suplimentarea necesară de fonduri va fi aprobată, prin rectificare bugetară, să se reia plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă, cu data la care aceasta a fost oprită”, mai precizează Senatul.


Citește și: EXCLUSIV/ Împăcare istorică în lumea artistică din România. 15 ani nu și-au mai vorbit, iar acum…


Legea salarizării unice a adus beneficii nu doar pentru parlamentarii în funcție, dar și pentru foștii aleși, care și-au votat în legislatura trecută pensii speciale, primesc, începând cu luna iulie, mai mulți bani. În funcție de numărul de mandate, aceștia vor încasa și până la 4.000 de lei în plus, lunar și vor ajunge la 10.000 de lei, dacă au avut trei mandate în Parlament.

Cu toate acestea, Parlamentul este pus în dificultate, pentru că nu are bani să plătească aceste majorări de pensii, bugetul instituțiilor, aprobat la începutul anului, neincluzând astfel de măriri. La rectificarea bugetară, și Camera Deputaților va cere suplimentarea bugetului instituției cu peste 12.000.000 de lei, potrivit unui răspuns transmis la solicitarea Libertatea.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

Citește și: EXCLUSIV/ Șocant! O mamă din România distribuia pe un site de videochat ororile la care își supunea fetița de 9 luni

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI