Execuție în masă în centrul Afganistanului, comisă de Statul Islamic. Cel puțin 30 de civili, printre care și copii, au fost uciși de gruparea teroristă. Jihadiștii ar fi vrut să se răzbune, după ce un comandant ISIS din zonă a fost ucis de poliție, relatează AFP și Reuters.
“Poliţia afgană a ucis un comandant ISIS în provincia Ghor, în cursul unei operaţiuni ieri (marţi – n.r.), dar combatanţii ISIS au răpit circa 30 de civili din apropiere de capitala provinciei şi i-a împuşcat, ca răzbunare”, a spus un purtător de cuvânt al guvernatorului.
Localnicii ar fi vrut să împiedice ca jihadiștii să nu le fure animalele, în momentul în care comandantul ISIS a fost ucis. Ulterior, oamenii au fost împușcați de jihadiști, trupurile lor fiind ciuruite de gloanțe.
Citește și: Mărturie-șoc făcută de un locuitor din Mosul: “Sunt români care luptă pentru Statul Islamic”
Prezența grupării jihadiste Stat Islamic în Afganistan a fost semnalată începând cu anul 2015, însă până acum ISIS a acţionat în special în provincia estică Nangarhar.
Gruparea jihadistă a revendicat două atacuri n ultimele luni la Kabul, dar este prima dată când o operațiune de asemenea amploare are loc în centrul țării. Totodată, săptămâna aceasta, militanții au lansat un atac lângă Feroz Koh, capitala provinciei aflate în centru-vestul ţării.