Cine se află în spatele exploziilor din Crimeea? „O unitate de elită”, varianta înaintată de un oficial ucrainean

Comentează
Explozii Crimea, 16 august Foto: Profimedia

Un depozit de muniții a explodat, marți dimineață, în nordul Crimeei, iar mai târziu coloane de fum au fost văzute la o bază aeriană din Gvardeyskoye, aflat în centrul peninsulei anexate. Rușii vorbesc despre „un act de sabotaj”, în timp ce ucrainenii lasă de înțeles că ei se află în spatele loviturilor, deși nu recunosc oficial, relatează The Guardian și The New York Times.

Primele explozii au avut loc în apropiere de Dzhankoi, un important nod feroviar din nordul peninsulei folosit de armata rusă pentru a transporta trupe și echipamente spre Melitopolul ocupat.

„Au fost cauzate pagube unui număr de facilități civile, inclusiv linii electrice, o centrală electrică, o cale ferată, precum și un număr de clădiri rezidențiale”, a anunțat ministerul rus al Apărării.

Ore mai târziu, o bază militară aflată la aproximativ 93 de kilometri a fost cuprinsă de flăcări.

Un oficial ucrainean de rang înalt, care a discutat cu The New York Times, sub protecția anonimatului, despre operațiune, a declarat că deflagrațiile au fost provocate de o unitate militară ucraineană de elită care operează în spatele liniilor inamice.

Nu a dat mai multe detalii, iar oficial Ucraina nu a revendicat exploziile. Dar a sugerat că sunt atacuri ale armatei sale.

Mihailo Podoliak, un consilier de rang înalt al președintelui Volodimir Zelenski, a afirmat că exploziile de la depozitul de muniții a fost un exemplu de „demilitarizare în acțiune".

Morning near Dzhankoi began with explosions. A reminder: Crimea of normal country is about the Black Sea, mountains, recreation and tourism, but Crimea occupied by Russians is about warehouses explosions and high risk of death for invaders and thieves. Demilitarization in action.— Михайло Подоляк (@Podolyak_M) August 16, 2022 

El a scris pe Twitter: „Un memento: Crimeea unei țări normale este despre Marea Neagră, munți, recreere și turism, dar Crimeea ocupată de ruși este despre explozii ale unor depozite și despre riscul ridicat de moarte la care se expun invadatorii și hoții. Demilitarizarea, în acțiune"

Rusia vorbește despre acte de sabotaj, dar nu dă mai multe detalii

Explicația oferită de Rusia a fost una în care cauza a fost atribuită unui „act de sabotaj”, iar apoi au fost descrise mai mult urmările.

„În dimineața zilei de 16 august, în urma unui act de sabotaj, un depozit militar din apropierea satului Dzhankoy a fost avariat. (...) Nu există persoane grav rănite", a transmis, într-un comunicat de presă, Ministerul rus al Apărării.

„Se iau măsurile necesare pentru a elimina consecințele sabotajului", a precizat ministerul condus de Serghei Șoigu.

În urma acestor explozii, șeful administrației ruse din Crimeea, Serghei Aksionov, a anunțat instituirea stării de urgență în nordul peninsulei.

Explozii similare în Crimeea și în urmă cu o săptămână

Săptămâna trecută, un atac similar a distrus aerodromul rus Saky din vestul Crimeei. Cel puțin opt avioane de război au fost atunci distruse, iar o persoană și-a pierdut viața. Turiștii care se relaxau pe plajă au fugit panicați, în timp ce cozi lungi de trafic au început să se formeze pe un pod care duce spre continent.

Rusia a anunțat, la acel moment, tot prin intermediul Ministerului Apărării, că a fost vorba despre un incident produs în urma „încălcării cerințelor de siguranță împotriva incendiilor”.

Ucraina nu a revendicat nici acel atac, însă unii oficiali de la Kiev au declarat sub protecția anonimatului, pentru The New York Times, că forțele lor armate au fost responsabile pentru exploziile de la baza Saky. Totodată, imaginile din satelit sugerează că atacul a fost unul țintit.

Oficialii de la Kiev au mai sugerat că atacurile din Crimeea ar putea fi opera unor partizani încurajați de recentele succese ale Ucrainei obținute după atacurile cu rachete cu rază lungă de acțiune sau rezultatul unor dezacorduri în cadrul armatei ruse.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
14 sept.
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
MONDEN
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
14 sept.
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
14 sept.
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
14 sept.
Interul lui Chivu, mașină de goluri! Remontada cu Udinese, 5-3 de la 0-2, și e lider incontestabil în Serie A
14 sept.
FCSB, încă un pas greșit în Superliga. A remizat cu Petrolul Ploieşti, scor 2-2, pe Arena Națională
14 sept.
Șoferii de pe Autostrada Transilvania au, în sfârșit, unde să alimenteze. Rompetrol a deschis primele două benzinării de pe A3, la 20 km de Târgu Mureș
14 sept.
UE a prelungit sancțiunile împotriva oligarhilor ruși pentru numai o săptămână. Care este motivul
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
14 sept.
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
14 sept.
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
14 sept.
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
14 sept.
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
14 sept.
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare