Un bărbat de 51 de ani din Tecuci a lovit intenționat marți cu mașina o tânără de 28 de ani, care a încercat să blocheze un loc de parcare din localitate pentru tatăl ei. Femeie a ajuns la spital, iar polițiștii i-au deschis bărbatului dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, potrivit Agerpres.
Conform IPJ Galați, femeia a coborât din autoturismul său, care se afla în parcare, şi, observând un alt loc de parcare liber, s-a aşezat în dreptul acestuia, cu intenţia de a-l reţine pentru mașina cu care circula tatăl său, rămas blocat în trafic, într-o coloană de autovehicule.
Între timp, bărbatul de 51 de ani a vrut să parcheze în acel loc pe care ea îl blocase. Femeia a refuzat să se dea la o parte, moment în care omul a lovit-o cu mașina de două ori.
Femeia a mers apoi la poliție, unde a acuzat o stare de rău, iar ulterior a fost solicitată ambulanţa, care a transportat-o la spital.
Conducătorul autoturismului implicat în incident a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi desfăşoară activităţi pentru a stabili împrejurările în care s-a produs fapta.