Descoperirea a fost făcută din întâmplare, într-un experiment în care specialiștii doreau să determine dacă femeile purtătoare a unui făt de sex masculin erau mai predispuse la anumite afecţiuni neurologice.

Creierul femeilor este mult mai diferit decât se aşteptau cercetătorii, în el se află un ”microchimerism masculin”, cu alte cuvinte este prezent ADN-ul al altor indivizi care sunt genetic diferiţi de restul celulelor femeii.

Conform studiului, ”63% dintre femeile testate deţineau microchimerism masculin în creierul lor. Acesta era prezent în diferite regiuni ale creierului”. Aşadar, 63% dintre femei sunt purtătoare ale celulelor vii de ADN. Specialiştii susţin că ADN-ul masculin din creierul femeilor provine din mai multe surse, de la sarcini, transferate de la un frate mai mare în timpul sarcinii sau din cadrul relaţiilor sexuale, potrivit descopera.ro.

Cea mai comună sursă de provenienţă a ADN-ului masculin ar fi relaţiile sexuale, spun cercetătorii. Practic, spermatozoizii sunt o celulă vie, cei care râman îşi găsesc adăpost în corpul femeii.

În al doilea caz, cei care ajuns prin intermediul sexului oral în cavitatea bucală ajung să traverseze canalul nazal, urechea internă şi ajung apoi în spatele ochilor. De aici, spermatozoidul ajunge în fluxul sanguin şi apoi în creier şi coloana vertebrală, se mai arată în studiu.


REPORTAJ VIDEO. Fiță la suprapreț: festivalurile de mâncare de stradă, copilul corcit al stilurilor gourmet și gurmand


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.