Angajatele din mai multe domenii de activitate au primit interdicția de a purta ochelari la birou, iar acest lucru a determinat o amplă dezbatere în Japonia, țara unde s-a luat această măsură.
Câteva publicaţii locale de ştiri au scris că anumite companii le-au „interzis” angajatelor să poarte ochelari din diferite motive, relatează BBC și Mediafax.
Printre aceste companii se numără şi câteva lanţuri comerciale care ar fi spus că angajatele care poartă ochelari lasă o „impresie rece” clienţilor.
Interdicția a provocat discuţii aprinse pe reţelele de socializare din Japonia, după relatările postului tv Nippon și publicației Business Insider. Practicile controversate ale companiilor au provocat dezbateri aprinse pe reţelele de socializare, hashtag-ul „glasses are forbidden” devenind în scurt timp viral în Japonia.
Alte firme invoacă motive de siguranţă pentru angajatele companiilor aeriene, în timp ce companiile din sectorul de beauty susţin că, din cauza ochelarilor, machiajul angajatelor nu poate fi văzut cum trebuie.
Sursa foto: Pixabay