Pentru acest lucru trebuie modificat, însă, Codul de Procedură Fiscală, iar autorităţile să stabilească atât criteriile pentru definirea profilului contribuabilului ca „bun plătitor”, cât şi categoriile de facilităţi ce pot fi acordate acestora.

Acestea urmează să fie acordate după realizarea unui studiu de impact pe acest subiect.

Cât priveşte eşalonarea la plata datoriilor, Fiscul va notifica debitorul atunci când se constată abateri de la îndeplinirea planului de restructurare.

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a prezentat recent un plan privind restructurarea financiară a companiilor.

Ce presupune restructurarea

Potrivit proiectului cei care la data de 31 decembrie 2018 aveau datorii restante la Fisc mai mari de un milion de lei pot beneficia de eșalonarea plăților, concomitent cu elaborarea unui plan de restructurare și cu supraveghere fiscală de durata înlesnirii. Astfel, MFP vrea să evite intrarea în insolvență a unor agenți economici.

Datornicii statului care trebuie să plătească mai mult de un milion de lei vor avea la dispoziție 6 luni pentru a cere statului să le restructureze datoriile. Dacă se decid să facă acest pas vor trebui să trimită o notificare organului fiscal competent și să accepte un expert independent care elaboreze un pla de restructurare similar celui din cazul insolvenței.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
FANATIK.RO

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO

Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro

'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI