Premierul spune că renunțarea la masca de protecţie la locul de muncă ar putea deveni posibilă de la 1 iunie, acolo unde toți angajații au fost imunizați, informează Agerpres. Asta, dacă propunerea lui va fi aprobată.

Este o propunere pe care am făcut-o comitetului interministerial. Este pe masa comitetului. Vom vedea ce spun cei de la Ministerul Sănătăţii, cei de la Ministerul Afacerilor Interne. Toţi sunt acolo şi vom vedea care sunt opiniile lor. Este ceea ce eu cred că se poate face dacă într-un birou toate persoanele sunt vaccinate – să poată să stea fără mască.

Florin Cîţu:

Cîţu a făcut din nou pledoarie pentru vaccinare, spunând că este singura modalitate de a reveni la normalitate.

„Vaccinarea e cel mai bun stimulent pentru revenirea la normalitate – o viaţă fără mască, în care să putem să circulăm liber, oricând, oriunde. Acesta este cel mai bun stimulent, nu cred că este nevoie de altceva. (…) Noi am oferit companiilor în România centre de vaccinare, în companii se poate face acest lucru. Vom vedea motivaţii financiare, dacă este nevoie, mai târziu, dar eu cred că suntem oameni responsabili şi vrem să revenim la normalitate cât mai repede”, a precizat Cîţu, după şedinţa de Guvern de miercuri.

Potrivit premierului, în cazul în care ţinta de 5 milioane de persoane vaccinate anti-COVID nu va fi atinsă până la 1 iunie, nu vor fi ridicate măsuri de restricţie.

Citeşte şi:

Vaccinarea cu două viteze: în vreme ce țările bogate revin la viață, virusul face ravagii în statele sărace

Cine este prințul din Austria acuzat că a împușcat cel mai mare urs din România: doctor și proprietarul unui castel vechi de nouă secole

Scandal IMENS la Euro! Politicienii maghiari se revoltă: „Ce vreți să faceți?! E dăunător și periculos”
PARTENERI - GSP.RO
Scandal IMENS la Euro! Politicienii maghiari se revoltă: „Ce vreți să faceți?! E dăunător și periculos”
Anamaria Prodan, mesaj HALUCINANT! Ce a transmis după ce Reghe a implorat-o să nu mai...
Playtech.ro
Anamaria Prodan, mesaj HALUCINANT! Ce a transmis după ce Reghe a implorat-o să nu mai...
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Observatornews.ro
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Horoscop 22 iunie 2021. Vărsătorii ar fi bine să înceapă un dialog sincer cu sine despre problemele lor
HOROSCOP
Horoscop 22 iunie 2021. Vărsătorii ar fi bine să înceapă un dialog sincer cu sine despre problemele lor
Câţi ani trebuie să muncească un român ca să își poată cumpăra un apartament de 50 metri pătraţi? Răspunsul e neaşteptat
Știrileprotv.ro
Câţi ani trebuie să muncească un român ca să își poată cumpăra un apartament de 50 metri pătraţi? Răspunsul e neaşteptat
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)