Incidentul a avut loc, miercuri seară, în sectorul 3 al Capitalei, când bărbatul bănuit că ar fi furat telefonul mobil al unui copil a fugit imediat după comiterea infracțiunii, iar în momentul în care a fost depistat de polițiști a încercat să scape.

„Cel în cauză, a fost găsit pe raza unei localități limitrofe Bucureștiului, iar la momentul în care a fost somat, suspectul a fugit, fiind executate mai multe focuri de armă, în plan vertical – fără a fi rănită vreo persoană sau produse pagube materiale”, a transmis miercuri Poliția Capitalei.

Individul a fost prins și imobilizat  fiind condus la sediul Secției 12 Poliție pentru audieri, ulterior fiind reținut. 

„Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că la data de 9 decembrie, prin violență, bărbatul de 31 ani, pe stradă, ar fi deposedat un minor de telefonul mobil pe care îl avea asupra sa”, mai transmite sursa citată.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.