Fost rutier profesionist și director sportiv al echipei de juniori ”S-Bikes AGU”, director de competiție pentru o renumită cursă ciclistă feminină, Tara ar fi trebuit să devină liderul unei echipe masculine de tineret pentru acest sezon. ”Chiar așteptam cu nerăbdare asta, era un progres firesc pentru cariera mea, dar acordul verbal convenit a fost anulat”, a explicat Tara Gins.

”Se pare că cineva a avut o problemă cu fotografiile mele din revista Playboy, ediția olandeză. Dar mă bucur că acordul a fost anulat. Nu vreau să lucrez cu oameni care nu înțeleg capacitățile mele. Se gândește prea mult cu ce ai în pantaloni. Este păcat!”, a explicat Gins, pentru Cycling News.

Sportiva a pozat topless pentru un calendar al unei companii belgiene, ”dar nu am asociat clubul pentru care urma să lucrez cu acele fotografii”.

Ceea ce a supărat-o cel mai tare este ”dublul standard. În perioadă în care alergam, am experimentat o mulțime de chestii negative și nu mai erau așa de deranjați. Un mecanic a venit după mine la dușuri. Cu altă ocazie, am fost sărutată cu forța. A fost jenant, dar a trebuit să resping zeci de avansuri”.

Faptul că a trebuit să se apere de hărțuirea o lungă perioadă și acum nu primește locul de muncă promis din cauza unor imagini ”prea sexy” o supără pe Gins.

Din păcate, ca bărbat îți poți permite puțin mai mult în această lume. Erau fotografii cu care nu fac rău nimănui. Dar se pare că sunt nepotrivite pentru a putea lucra la o echipă masculină, mai importante decât experiența și abilitățile mele.

Tara Gins:
Screenshot_2021-01-26 Ex-Radfahrerin Job als Männer-Teamchefin platzt wegen Playboy-Fotos(1)Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6
Citeşte şi:

Rezultatele încurajatoare din Israel: doar 0,015% dintre persoanele care au primit două doze de vaccin s-au mai îmbolnăvit de COVID

Alerta cu bombă de la Curtea de Apel București s-a dovedit falsă. Procesul Elenei Udrea va fi reluat azi

Ultimele clipe de viață ale interlopului român asasinat în SUA. Polițiștii l-au resuscitat, dar liderul clanului Sadoveanu a murit la spital

Un milion de dolari blocați, sub cheie. Valiza din geam: ce au descoperit reporterii GSP la arena „Arcul de Triumf”
PARTENERI - GSP.RO
Un milion de dolari blocați, sub cheie. Valiza din geam: ce au descoperit reporterii GSP la arena „Arcul de Triumf”
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
Playtech.ro
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Observatornews.ro
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Știrileprotv.ro
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută