Un tribunal egiptean l-a condamnat sâmbătă la închisoare pe viață pe fostul președinte islamist Mohamed Morsi, judecat într-un caz de spionaj în favoarea Qatarului.
Mohamed Morsi a compărut alături de 10 alți acuzați pentru furnizarea către Qatar de "documente secrete privind securitatea națională", se arată în actul acuzării, potrivit avocatului său, Abdel Moneim Abdel Maqsud.
El a fost condamnat la închisoare pe viață, care în Egipt echivalează cu 25 de ani de închisoare, pentru că a condus o "organizație ilegală", fiind condamnat și la alți 15 ani de închioare pentru "sustragerea de documente secrete privind securitatea statului.
Fostul președinte, demis în iulie 2013 de armată, a fost deja condamnat la moarte, la închisoare pe viață și la 20 de ani de închisoare în alte trei procese.