Forţele Marinei Regale a Marii Britanii şi cele americane au luat cu asalt nava Montecristo, reuşind să o recupereze din mâinile piraţilor somalezi. Vasul a fost sechestrat luni, în largul coastelor Somaliei şi avea la bord un echipaj format din 23 de persoane, şapte italieni, şase ucraineni şi zece indieni.
Operaţiunea a făcut parte din misiunea NATO, menită să lupte împotriva corsarilor din largul coastelor continentului negru.
Totul a pornit de la un mesaj transmis de membrii echipajul vaporului, care se aflau izolaţi în camera motoarelor dar care a reuşit să transmită forţelor internaţionale un mesaj în care le spunea că sunt în siguranţă.
Tot de aici, marinarii sechestraţi au reuşit să menţină controlul ambarcaţiunii fără ca piraţii să-şi dea seama, aducând-o mai aproape de zona unde trupele antipiraterie patrulau, potrivit dailymail.co.uk.  
Atunci, „forţele NATO au urcat la bord, iar cei 11 piraţi s-au predat imediat”, a explicat locotenentul Gwenn Laine, adăugând că nu au existat victime.
Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.