Cornuleţe cu rahat

Ingrediente: 250 g de margarină, o cană cu borş, o jumătate linguriţă de sare marină, 600 g de făină, rahat.
Preparare: margarina, ţinută la temperatura camerei, se freacă spumă şi se toarnă peste ea, treptat, borşul fierbinte, apoi sarea. Făina se cerne şi se adaugă, tot treptat, până când se obţine un aluat ce se poate întinde.
Aluatul se taie apoi cu lama cuţitului, astfel încât să se obţină triunghiuri. În fiecare triunghi se pune puţin rahat şi se rulează. Se pun cornuleţele în tava cu hârtie de copt şi se dau la cuptor 35-40 de minute. După ce se coc, se lasă 5 minute să se răcească, apoi se pudrează cu zahăr farin.
Găteşte de post, delicios şi sănătos! Până la praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel nu se mănâncă «de dulce»

Bruschete cu roşii şi busuioc

Ingrediente: o pâine baghetă, 4 roşii, 4 căţei de usturoi, ulei de măsline, măsline, busuioc proaspăt, oregano, sare, piper.
Preparare: se taie felii mai groase din baghetă şi se rumenesc (în cuptor sau pe grătar, pe aragaz). Se scot şi se ung cu usturoi şi cu puţin ulei.
Se aşază pe fiecare felie cubuleţe de roşii decojite şi bucăţele de măsline, se presară oregano, busuioc, sare şi piper. Se servesc imediat, ca să nu apuce pâinea să se înmoaie.
Găteşte de post, delicios şi sănătos! Până la praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel nu se mănâncă «de dulce»

Cartofi picanţi

Ingrediente: 8-10 cartofi albi, 3 linguri de ulei de măsline, o linguriţă de boia dulce, una de boia iute şi una de cimbru uscat, sare, piper, 3 crenguţe de rozmarin, 3-4 căţei de usturoi.
Preparare: se curăţă cartofii şi se spală, se taie rondele. Într-o pungă de copt se pun toate condimentele, apoi cartofii.
Se lasă 30 de minute în congelator, după care se scot cartofii într-o tavă de ceramică, se acoperă cu o folie de aluminiu şi se dau la cuptor 30-35 de minute. Se scoate folia şi se mai lasă la rumenit încă 10-15 minute. Se servesc calzi.
Găteşte de post, delicios şi sănătos! Până la praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel nu se mănâncă «de dulce»

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.