Ofițerul a folosit documente falsificate pentru a ajunge în Ungaria prin punctul de control Chop-Tisa. Generalul, care intenționa să ajungă în orașul maghiar Zahony, a furnizat un certificat fals conform căruia fusese declarat inapt pentru serviciul militar și s-a „retrogradat” la gradul de soldat, a informat Biroul de Investigații de Stat, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Potrivit unui decret ce prevede mobilizarea generală, ucrainenii cu vârste între 18 și 60 de ani nu au voie să părăsească țara. Mobilizarea, declarată pe 25 februarie, e în vigoare până la ridicarea legii marțiale.

Un proiect de lege înaintat Radei Supreme prevede ca bărbații care părăsesc ilegal teritoriul Ucrainei după începerea invaziei ruse, din 24 februarie, să facă până la 10 ani de închisoare. Textul documentului a fost publicat pe 29 martie, pe portalul parlamentar.

Persoanele care se întorc în Ucraina în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a legii vor putea evita pedeapsa.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Foto cu caracter ilustrativ: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.