Alegerile în cadrul filialei au avut loc vineri, 2 iulie, la Teatrul Muzical din Galaţi.

George Stângă, liderul PNL Galați și în ultimii patru ani, a fost reales în funcţie „cu majoritate de voturi”.

George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistrați de procurorii DNA chiar în biroul ministrului transporturilor în timp ce îi cereau lui Cătălin Drulă să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, după cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanța și consultată de G4Media

Citeşte şi:

Noi detalii despre crima de la Corbu. Procuror: „A fost un adevărat măcel”. Tânărul de 29 de ani și-a recunoscut faptele

Călătorii au fost, vara trecută, principalul declanșator al celui de-al doilea val de COVID din Europa. Se va repeta scenariul?

Cum a crescut vremea extremă numărul de mesaje Ro-Alert în iunie. 11 doar în București, față de niciunul în precedentele 17 luni!

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Observatornews.ro
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
Știrileprotv.ro
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
Urmărește cel mai nou VIDEO