„Comisia vaccinurilor recomandă de acum înainte vaccinul AstraZeneca şi pentru persoanele de peste 65 de ani. Este o veste bună pentru persoanele în vârstă care aşteaptă o injecţie”, a declarat ministrul sănătăţii, Jens Spahn, într-un comunicat.
Cancelarul Angela Merkel a anunțat miercuri seară că Germania va autoriza vaccinul AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani, iar intervalul dintre administrarea a două doze va fi prelungit, pentru a grăbi campania de vaccinare.
Până acum, Berlinul nu a autorizat imunizarea cu serul de la AstraZeneca pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani, pe motiv că nu erau destule date din partea laboratorului anglo-suedez pentru a permite vaccinarea.
Totuși, „studii foarte recente au furnizat elemente” care permit ridicarea vârstei maxime de utilizare a vaccinului, însă mai există neîncredere în Europa, a explicat cancelarul miercuri seară.
Șefa guvernului s-a referit la datele disponibile din Marea Britanie, care arată că vaccinul funcționează „foarte bine” în cazul vârstnicilor.
În urmă cu două zile, Franța a autorizat și ea vaccinul de la AstraZeneca pentru persoanele de peste 65 de ani. Cele două țări au acumulat în depozite foarte multe doze nefolosite din serul AstraZeneca, pe fondul reticenței populației, dar și din cauza problemelor logistice impuse de restricționarea administrării vaccinului.
Aproximativ 2.271.784 de persoane, respectiv 2,7% din populaţie, au fost vaccinate de la începutul lunii decembrie cu două doze dintr-unul dintre cele trei vaccinuri autorizate în Germania (BioNTech/Pfizer, Moderna şi AstraZeneca), potrivit ultimului bilanţ de miercuri.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!