La termenul de ieri al procesului lui Puiu Popoviciu, speță care se apropie cu pași repezi către o sentință în primă instanță, procurorul de ședință a solicitat reaudierea principalului martor al acuzării, George Becali.
Finanțatorul stelist a mai dat declarații în acest dosar, în data de 27 octombrie anul trecut. Atunci, Gigi Becali a refuzat să jure pe Biblie în faţa magistraţilor, susţinând că aceea pe care o avea în faţă nu era o carte ortodoxă, ci un „satanică”. Pentru a putea depune totuși jurământul cerut expres de procedură, latifundiarul a jurat pe cruciuliţa pe care o poartă la gât.
„Nu pot sa jur acum, să declar împotriva lor şi diseară, la rugăciune, să mă rog pentru binele lor. Ar însemna că îl mint pe Dumnezeu”, a spus Becali referindu-se la Puiu Popoviciu şi la ceilalţi inculpaţi din acest dosar.
De menționat faptul că la acea vreme, Becali era închis la Poarta Albă, unde executa pedeapsa primită în dosarele „Valiza” și cel al sechestrării hoților care îi furaseră bolidul de lux.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.