Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu au vizitat luni, 27 septembrie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, înainte ca înaltul oficial european să anunțe că PNRR-ul României a fost aprobat.

Într-una dintre fotografiile oficiale, se vede o priză desprinsă din perete, iar imaginea a generat un val de ironii pe Facebook.

„Au scos-o intenționat, să se vadă că avem neapărat nevoie de lovele”, „Se mai întreabă cineva de ce iau foc spitalele?”, „S-o fi mișcat președintele cât era la încărcat” și „E prevăzută în PNRR” sunt doar câteva dintre mesajele internauților.

Consilier prezidențial: „Eram în plin șantier, deschis acum, în valul 4

Diana Loreta Păun, consilier prezidențial pe probleme de sănătate, a scris marți, 28 septembrie, pe Facebook, un mesaj „pentru comentatorii «de bună credință», care au văzut priza nemontată, dar nu au văzut ușa fără buiandrug”.

Eram în plin șantier, deschis acum, în valul 4, când colegii mei medici și asistenți medicali – oameni care se luptă zilnic cu moartea – au avut puterea, străduința și perseverența să acceseze bani europeni pentru a construi o nouă secție pentru pacienții COVID și non-COVID.

Diana Loreta Păun, consilier prezidențial pe probleme de sănătate:

„Aceștia sunt pentru mine adevărații oameni care construiesc România, cu efort, cu empatie și fără să aștepte lauri! Nu cei care stau pe margine și numără prizele”, a mai transmis consilierul președintelui Klaus Iohannis.

Citeşte şi:

Încă o jurnalistă acuză că a fost bruscată la Congresul PNL de un liberal

CCR admite sesizarea lui Cîțu privind moțiunea USR-PLUS și AUR, însă aceasta va merge în continuare în Parlament

Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
PARTENERI - GSP.RO
Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
BOMBĂ! Vicor Ponta, mesaj pentru români, din spital: 'Ar fi o lașitate din partea mea să tac'
Playtech.ro
BOMBĂ! Vicor Ponta, mesaj pentru români, din spital: 'Ar fi o lașitate din partea mea să tac'
"Nu a fost forțată. A cerut ea!". Părinții celor patru băieți acuzați de viol în Galați spun că fiii lor ar fi fost încurajați de copilă
Observatornews.ro
"Nu a fost forțată. A cerut ea!". Părinții celor patru băieți acuzați de viol în Galați spun că fiii lor ar fi fost încurajați de copilă
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
Cioloș, enervat de Șoșoacă în Parlament: 'Sper că aveți puțin pe conștiință minciunile'
Știrileprotv.ro
Cioloș, enervat de Șoșoacă în Parlament: 'Sper că aveți puțin pe conștiință minciunile'
15 ultraşi ai Stelei au făcut dezastru la un meci din Olanda. Cum s-au deghizat ca să scape de poliţie
Telekomsport
15 ultraşi ai Stelei au făcut dezastru la un meci din Olanda. Cum s-au deghizat ca să scape de poliţie
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor
PUBLICITATE
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor