Ciocniri și incidente la protestul din centrul Atenei. Grecii continuă protestele în urma tragediei feroviare

Comentează
Arhiva foto

Protestele care au avut loc miercuri la Atena, după tragedia feroviară de săptămâna trecută, au fost marcate de violențe. Persoane cu cagule pe față au aruncat cu cocktail-uri Molotov în forțele de ordine, care au răspuns cu gaze lacrimogene. Mii de muncitori au fost în grevă miercuri și s-au alăturat protestelor, la are au participat zeci de mii de oameni, relatează presa elenă și Reuters.

UPDATE ora 17.50: Incidentele au continuat în centrul Atenei și după încheierea marșului pentru victimele accidentului feroviar de lângă orașul Larissa, relatează publicațiile Proto Thema și To Vima.

Grupuri violente au aruncat cu stâlpi de metal, au incendiat o dubă și au spart geamurile magazinelor din zonă.

Incidente în început în partea de jos a Piaței Syntagma, unde persoane cu cagule au aruncat cu pietre, cocktailuri Molotov, rachete de semnalizare și alte obiecte asupra forțelor de ordine, care au răspus cu gaze lacrimogene.

Ulterior, o dubă parcată în zona Parlamentului Vechi a fost incendiată, iar pompierii au reușit să stingă focul înainte ca acesta să se extindă.

More than 50,000 people took to the streets of the Greek capital Athens today to express their anger and demand accountability after the great railway tragedy.
Clashes broke out between police and protesters in front of the parliament.
8-3-2023#GreeceTrainAccident#antireport… https://t.co/iu7TVyaBgm pic.twitter.com/pTyxu5cua8— Vedat Yeler (@vedatyeler_) March 8, 2023 
Clashes between protesters in Athens, the capital of Greece, continue violently.
8-3-2023#GreeceTrainAccident#antireport #Athens #Greece#τεμπη #τεμπη_τραγωδια#hellenic_train #Yunanistan#hellenic_train #Απεργια8Μαρτη #συγκρουση_τρενων #Ημερα_της_Γυναικας… https://t.co/3ZFEV3IEbV pic.twitter.com/q0jSmjPH2Z— Vedat Yeler (@vedatyeler_) March 8, 2023 

UPDATE ora 16.06: Incidente violente au loc în centrul Atenei, la protestul organizat miercuri în urma tragediei feroviare de pe 28 februarie.

Presa elenă relatează că un grup de bărbați cu cagule a început să arunce cu cockteiluri Molotov în fața Soldatului Necunoscut din Piața Syntagma, forțele de ordine răspunzând cu gaze lacrimogene.

Cel puțin 15 persoane au fost arestate în urma incidentelor din centrul Atenei, relatează publicația To Vima. Conform Poliției, în timpul controalelor s-a constatat că persoanele arestate aveau asupra lor, printre altele, rachete de semnalizare și cagule.

Riot police marching towards Syntagma Square as clashes broke out around 15:30 p.m. 

? Daphne Tolis, #Athens pic.twitter.com/PKP0Aeicih— Daphne Tolis (@daphnetoli) March 8, 2023 

UPDATE ora 14.30: Mii de muncitori, studenți și profesori au început să se adune în centrul Atenei și în orașul Salonic pentru a protesta față de cel mai mortal accident feroviar din Grecia, care a avut loc pe 28 februarie, relatează presa elenă și agenția Reuters.

„Nu vom rămâne în viață întâmplător, vom trăi așa cum ne dorim”, scria pe un banner adus de tinerii protestatari în fața parlamentului din Atena, unde este așteptată pe seară o manifestație de amploare. „Ucigașilor”, mai este scrie pe un altul, relatează GreekReporter.

Zeci de mii de persoane sunt așteptate să se adune până la finalul zilei în fața Parlamentului. „Nu este momentul să tăcem, este timpul să vorbim și să luptăm”, a spus un sindicat al profesorilor într-un comunicat în care anunță susținerea protestelor.

Organizațiile studențești sunt în fruntea protestelor de miercuri. Majoritatea victimelor accidentului feroviar erau studenți care se întorceau la Salonic după un weekend lung pentru a-și continua studiile.

***

Mii de muncitori vor fi în grevă miercuri și se vor alătura protestelor care sunt programate să atingă punctul culminat în fața Parlamentului din Atena.

Tragedia feroviară din 28 februarie, în care au murit cel puțin 57 de persoane, a stârnit indignarea populației față de starea rețelei feroviare grecești și acuzații de neglijare, lipsa de investiții și de personal, toate cauzate de criza economică prin care a trecut Grecia acum un deceniu.

Mulți dintre cei aproximativ 350 de călători aflați la bordul unui tren interurban de pasageri care s-a ciocnit frontal cu un tren de marfă în timp ce călătoreau pe aceeași linie erau studenți care se îndreptau spre orașul nordic Salonic, după ce au plecat din Atena la final unui weekend prelungit de sărbătoare publică.

Tragedia a generat manifestații în toată Grecia. Peste 10.000 de persoane au protestat duminică la Atena, eliberând spre cer sute de baloane negre.

Lucrătorii feroviari au organizat greve continue de 24 de ore începând de joi, blocând rețeaua. Ei spun că cererile lor de îmbunătățire a protocoalelor de siguranță au fost ignorate timp de ani.

„Vom impune căi ferate sigure, astfel încât nimeni să nu se mai confrunte vreodată cu tragicul accident de la Tempi”, a declarat principalul sindicat feroviar într-un comunicat. „Avem o obligație față de semenii noștri și colegii noștri care și-au pierdut viața în tragicul accident”.

ADEY, sindicatul care reprezintă sute de mii de lucrători din sectorul public, a anunțat, de asemenea, o grevă de o zi și proteste față de evenimentele care au dus la tragedie. De asemenea, grupuri de elevi și profesori au anunțat că se vor alătura protestelor.

Grecia și-a vândut operatorul feroviar de stat, acum numit Hellenic Train, în cadrul programului său internațional de salvare după criza datoriilor, în 2017, către Ferrovie dello Stato Italiane, companie deținută de statul italian.

Guvernul, al cărui mandat expiră în această vară, a pus tragedia pe seama unei erori umane pentru accident, dar prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a afirmat că acceptă unele dintre critici și a recunoscut că decenii de neglijență ar fi putut contribui la tragedie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
MONDEN
Bianca Dragusanu si Madalina Apostol. Foto/ Instagram
14:23
Bianca Drăgușanu, devastată după ce a aflat de moartea Mădălinei Apostol. Iubita lui Nick Rădoi i-a fost prietenă bună. „Îmi e foarte greu”
Mihai Bobonete la Romanii au talent 2026. Sursa FOTO/ Facebook
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
16:13
Primăria plătește peste 90.000 de lei pentru închirierea și 2,7 milioane de lei pentru igienizarea toaletelor „fresh”, în Galați
16:05
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
15:37
Turul României 2026: Barnabas Vas a câștigat cursa, iar Cristian Răileanu a terminat pe locul 2
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață de a mai intra și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Shutterstock
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
O hartă meteo a Europei, unele dintre zone sunt marcate cu roșu sau portocaliu, indicând astfel țările în care este caniculă
12:19
Recordul de 72 de ani pentru cea mai caldă lună august, doborât de două ori în 3 ani, în Balcani
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Arhiva foto
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă