Zeci de culturi agricole au fost afectate de grindină în județul Olt, iar mai multe gospodării din Constanţa au fost inundate după ploile de luni.
Mai multe culturi agricole din câteva localităţi ale judeţului Olt au fost afectate de grindină, luni după-amiază, autorităţile spunând că gheaţa a avut mărimea boabelor de mazăre.
Primarul din Slătioara, Savu Ungureanu, a declarat, că bulgării de grindină au fost de mărimea bobului de mazăre.
"A fost grindină de mărimea bobului de mazăre. A căzut preţ de jumătate de ceas, fiind afectate culturile agricole. Din fericire, locuinţe nu sunt afectate", a declarat, conform MEDIAFAX, primarul din Slătioara, Savu Ungureanu.
Probleme au fost şi în alte localităţi din judeţ, potrivit reprezentanţilor ISU Olt.
"La Strejeştii de Sus ne-au anunţat că au fost precipitaţii abundente. O să meargă în teren SVSU să facă o evaluare şi dacă sunt pagube o să trimită raport", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.
Şi în Constanţa au fost probleme din cauza ploilor abundente.
O ploaie torenţială a măturat oraşul Constanţa, sistemul de canalizare fiind din nou depăşit de cantitatea mare de apă, aşa că în multe zone a refulat.
Angajaţii regiei de apă din Constanţa au avut câteva zeci de intervenţii în cursul după-amiezii în mai multe gospodării care au fost inundate.
De asemenea, şi în Eforie Nord au fost înregistrate reclamaţii privind sistemul de canalizare stradal.