Concret, Guvernul vrea ca finanţarea reabilitărilor energetice să se facă din fonduri europene. În același timp, se va diminua „contribuţia suplimentară asigurată de la bugetele locale şi asociaţiile de proprietari pentru acest tip de investiţii”.

Actul normativ propune adoptarea unor măsuri care să ducă la creşterea numărului de clădiri renovate energetic şi „la utilizarea optimă a fondurilor alocate prin Politica de Coeziune pentru realizarea obiectivelor europene şi naţionale”, se mai arată în nota de fundamentare.

Cum se plătește acum reabilitarea termică a blocurilor

În acest moment, execuția lucrărilor de intervenţie se finanţează în proporție de 80% de la bugetul de stat şi cel local, iar asociaţia de proprietari plăteşte 20%, potrivit Ministerului Dezvoltării.

În privința asociației de proprietari, procentul de 20% se împarte între toţi proprietarii, fiecăruia revenindu-i o cotă parte în funcţie de cota parte indiviză. Dacă unul sau mai mulţi proprietari nu îşi pot achita partea, atunci primăria locală poate prelua parţial sau integral costurile şi poate decide apoi modul în care se vor recupera banii.

În privința sumelor alocate de la buget, totalul de 80% se împarte în două: 50% de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, și 30% de la bugetul local, ambele însă în limita fondurilor aprobate anual pentru Programul de reabilitare termică.

Meci pierdut de Mario Iorgulescu în instanţă: Judecătoria Sectorului 3 i-a respins revizuirea condamnării care îl ţine pe lista fugarilor căutaţi de poliţie
Recomandări
Meci pierdut de Mario Iorgulescu în instanţă: Judecătoria Sectorului 3 i-a respins revizuirea condamnării care îl ţine pe lista fugarilor căutaţi de poliţie
O nouă lege pentru reabilitarea energetică a blocurilor, dată de Guvern. Proprietarii vor fi avantajați
Grafic întocmit de Ministerul Dezvoltării
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

gigiladrea   •   18.12.2022, 15:16

In urma cu vreo 12 - 15 ani administratorul ne-a cerut 30.000 de lei de apartament pentru reabilitare - jaf legalizat - doar eu si inca vreo 2 din 20 de pe scara mea am refuzat; motivul pentru care am refuzat eu a fost ca nu exista un proiect avizat de un specialist care sa-mi garanteze ca nu este afectata structura caldirii; s-au dat gauri cu dimetrul de cca 1 cm la distanta de cca 1 - 1,5 m in peretii blocului care in cazul nostru sunt din caramida; am mari indoieli ca vor rezista la un cutremur mai puternic dar vad cu surprindere ca nimeni, iata, nici guvernul, nu-si pune problema asta simpla si evidenta; plus riscul de incendiu; plus intrebarea - la blocurile de caramida mai are rost izolarea ? caramida asigurand o izolare termica foarte buna; castigul este suficient de mare pentru a merita efortul ? pentru ca mie mi se pare nu este

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Vitamina D e cea care stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar. Ce înseamnă doza „de atac”
Știrileprotv.ro
Vitamina D e cea care stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar. Ce înseamnă doza „de atac”
Cum arată și cu ce se ocupă Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. După divorț, medicul a început relația cu Monica Bârlădeanu: „Viața noastră a fost foarte afectată de...”
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. După divorț, medicul a început relația cu Monica Bârlădeanu: „Viața noastră a fost foarte afectată de...”
Toate pozele de la nunta Monica Bîrlădeanu. Ploaie de vedete, ținute de Oscar, meniu opulent, lux și eleganță, la Palat. Actrița și medicul, în imagini rare
Libertateapentrufemei.ro
Toate pozele de la nunta Monica Bîrlădeanu. Ploaie de vedete, ținute de Oscar, meniu opulent, lux și eleganță, la Palat. Actrița și medicul, în imagini rare
Leguma de sezon care te poate băga direct în spital. E otrăvitoare și letală pentru om. Medicul Tudor Ciuhodaru: „Nu vă jucați cu așa ceva”
FANATIK.RO
Leguma de sezon care te poate băga direct în spital. E otrăvitoare și letală pentru om. Medicul Tudor Ciuhodaru: „Nu vă jucați cu așa ceva”
Ianis Hagi, descris într-un singur cuvânt de scoțieni după ce a fost înger și demon pentru Rangers
GSP.RO
Ianis Hagi, descris într-un singur cuvânt de scoțieni după ce a fost înger și demon pentru Rangers
Fabrica din România care oferă salarii compensatorii pentru angajații săi. Compania vrea ca 800 de oameni să-și dea demisia până la sfârşitul anului
FANATIK.RO
Fabrica din România care oferă salarii compensatorii pentru angajații săi. Compania vrea ca 800 de oameni să-și dea demisia până la sfârşitul anului
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Unica.ro
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
O comoară de aur cu o VALOARE URIAȘĂ a fost ascunsă într-o pădure. Vânătoarea începe acum
Financiarul.ro
O comoară de aur cu o VALOARE URIAȘĂ a fost ascunsă într-o pădure. Vânătoarea începe acum
Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti: "Studio. În Cişmigiu, să fiu aproape de universitate"
Observatornews.ro
Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti: "Studio. În Cişmigiu, să fiu aproape de universitate"
Horoscop 8 octombrie 2024. Racii trebuie să evalueze cu mai multă atenție gândurile negre, mai ales pe cele care le strică dispoziția
HOROSCOP
Horoscop 8 octombrie 2024. Racii trebuie să evalueze cu mai multă atenție gândurile negre, mai ales pe cele care le strică dispoziția

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI